Trei tineri cu vârste între 24 și 28 de ani au murit din cauza COVID-19. Tinerii aveau comorbidități și erau nevaccinați

Trei tineri cu vârste între 24 și 28 de ani au murit din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit autorităților, tinerii aveau comorbidități și erau nevaccinați anti-COVID-19.

“Decesele de la grupa de varsta 20-29 ani:

  • Un pacient din Bucuresti, în vârstă de 28 ani, sex feminin, prezenta comorbidități, nevaccinat
  • Un pacient din Vaslui, în vârstă de 25 ani, sex masculin, prezenta comorbidități, nevaccinat
  • Un pacient din Botosani, în vârstă de 24 ani, sex feminin, fără comorbidități, nevaccinat“, transmite GCS.

Potrivit GCS, în intervalul 27.10.2021 (10:00) – 28.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 415 decese (228 bărbați și 187 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

370 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 32 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Bacău, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 413 decese.

Din totalul de 415 pacienți decedați, 365 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. 46 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 4 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.