Trei unități medicale din București vor fi modernizate

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Maternitatea „Bucur” și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” vor fi modernizate cu fonduri de la bugetul propriu al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Cele trei proiecte au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), de miercuri, 26 septembrie.

Maternitatea „Bucur” va primi aproximativ 28 de milioane de euro pentru reabilitarea corpurilor A și B. Acestea au fost construite in anii ’30 și „vor fi reabilitate atât din punct de vedere funcțional cat si din punct de vedere al finisajelor si echipamentelor” pentru că „nu mai prezintă siguranță în exploatare și nu asigură în totalitate cerințele de igienă și sănătate a pacienților”, se precizează în același comunicat.

Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” i se vor aloca circa 17 milioane de euro pentru reabilitarea și extinderea a două clădiri. Astfel, „se va asigura siguranța utilizatorilor la acțiunea unui potențial cutremur, creșterea calității și eficientizarea serviciilor integrate sanitare și sociale”, se arată în comunicatul de presă emis de Primărie.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” va primi 2,5 milioane de euro pentru construirea Ambulatoriului. Acesta se află la faza de proiect tehnic, iar în cadrul ședinței CGMB au fost propuse o serie de modificări ale proiectului la faza studiului de fezabilitate. „Schimbările aduse proiectului inițial se datorează modificărilor legislative apărute între data realizării studiului de fezabilitate și data elaborării proiectului tehnic și datorită dorinței beneficiarului de a separa o serie de funcțiuni, în vederea optimizării fluxurilor de persoane, personal și pacienți”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.