Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își consolidează poziția de lider în învățământul superior din România, ocupând din nou primul loc în clasamentul național al universităților, conform prestigiosului top University Ranking by Academic Performance (URAP), dat publicității recent. În acest clasament mondial, UMF „Carol Davila” se situează pe locul 774, îmbunătățindu-și poziția față de anul trecut, când ocupa locul 787.
„Competitivitatea universității noastre a crescut constant în ultimii 5 ani, realizare remarcabilă pentru care mulțumesc tuturor membrilor comunității academice. De asemenea, îi felicit pentru aceste performanțe bazate pe calitatea activității lor de cercetare, pe reputația academică și pe creșterea vizibilității la nivel internațional, rezultate care ne onorează și în același timp ne obligă să avansăm cât mai mult în ierarhia topurilor academice internaționale”, a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
În ultimii 6 ani, UMF „Carol Davila” a urcat constant în clasamentul URAP. Astfel, în 2023-2024, Universitatea ocupă locul 774, față de 787 în 2023, 827 în 2022, 847 în 2021, 944 în 2020 și 1027 în 2019.
Sistemul de clasificare URAP evaluează performanțele academice ale universităților pe baza a 6 indicatori cheie, ce vizează cercetarea științifică: articole științifice publicate, citările acestora, numărul total de documente științifice, impactul articolelor, impactul citărilor și colaborările internaționale. Aceste criterii subliniază angajamentul UMF „Carol Davila” în promovarea excelenței academice și cercetării de calitate.