VIDEO UMF „Carol Davila” se implică în campania de donare de sânge. Prof. univ. dr. Viorel Jinga: Donarea de sânge înseamnă viață

VIDEO Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București susține și se implică într-o campanie de donare de sânge, desfășurată la nivel național. „Donarea de sânge înseamnă viață”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.

„Studenți și reprezentanți ai Universității noastre au fost prezenți în centrele mobile de donare de sânge din Gorj, Alba și Iași și, cu siguranță, vor fi prezenți și în Vâlcea și Argeș”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

În județul Argeș, centrul mobil de donare de sânge va fi, pe 20 ianuarie, la primăria Câmpulung Muscel. Persoanele care vor să doneze sânge sunt așteptate între orele 8:00 și 15:00.

„Fiind și chirurg urolog, am văzut de multe ori operații amânate din cauza lipsei de sânge. Este foarte importantă această campanie, pentru că sângele donat va ajunge în spitale, unde pacienții vor beneficia și de un act operator, dar sunt și cazuri în care lipsa sângelui face ca pacienți cu anumite patologii chiar să își piardă viața, neavând sângele necesar pentru a trata o anemie acută. Deci, nu numai pentru operații este necesar sângele, sunt și alte patologii în care, chiar și fără operații, este nevoie de sânge care salvează viața”, a precizat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Tot pe 20 ianuarie, un centru mobil de donare de sânge va ajunge și în județul Vâlcea, în comuna Mihăești, la Căminul Cultural, între orele 8:00 și 15:00.

În fiecare județ vor fi și studenți de la Facultatea de Medicină, pentru realizarea unui screening cardiologic al donatorilor, coordonat de dr. Ștefan Busnatu, prodecan al UMF „Carol Davila”.

„Este foarte important și nu este greu să donezi sânge. Donarea de sânge înseamnă viață”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.