UMF Cluj-Napoca, parte a unui consorțiu universitar european de elită în domeniul cercetării

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, alături de unele dintre cele mai de prestigiu universități din Europa, într-un consorțiu universitar pentru promovarea cercetării în domeniul neuroștiinței și neurotehnologiilor, se arată într-un comunicat de presă al Universității.

Proiectul ”NEUROTECH – The European University of Brain and Technology” include Universitatea Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Rheinische Friedrich-Wilhelms-Universität (Germania), Radboud Universiteit (Olanda), Universidad Miguel Hernández (Spania) Debreceni Egyetem (Ungaria) și Boğaziçi Üniversitesi (Turcia).

Ceremonia solemnă de semnare a acordului de colaborare între reprezentanții celor opt universități s-a organizat la Nijmegen, în Olanda.

Pentru acest proiect în primii trei ani, Uniunea Europeană va aloca fonduri în valoare de cinci milioane de euro, apoi, câte 20 milioane euro pentru fiecare ciclu de patru ani.

„Pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca este, în același timp, o onoare, o responsabilitate și o provocare faptul că am fost invitați în acest prestigios consorțiu universitar. Participarea la acest proiect reprezintă încă un pas important pe care Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca îl face în construirea unei prezențe la nivel european. Educația universitară în medicină, în anul 2020, trebuie să includă și dezvoltarea unor colaborări internaționale care să permită deschiderea de noi orizonturi și noi oportunități”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

În luna octombrie 2019, Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj-Napoca a devenit prima instituție de învățământ medical din România care a primit acreditarea internațională pentru calitatea educației. De asemenea, Ministerul Sănătăţii din Israel a decis luna aceasta recunoaşterea diplomelor absolvenţilor Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, lucru care le oferă dreptul tinerilor medici de a profesa în această ţară în urma examenului de rezidenţiat.

 

Ce este ” NEUROTECH – The European University of Brain and Technology”?

 

Proiectul își propune construirea unei rețele de excelență în cercetare în domeniul neuroștiinței și neurotehnologiilor, pentru a crește competitivitatea educației, cercetării, economiei și societății europene.

Obiectivele consorțiului sunt:

Crearea sinergiei pentru o strategie pe termen lung în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiilor, pentru a crește competitivitatea educației, cercetării, economiei și societății europene în ansamblul său

Mobilitate pentru studenți, cercetători și cadre pentru a studia, a se pregăti și a inova

Programă flexibilă, adaptată nevoilor fiecărui student, fără constrângeri legate de capacitățile instituționale sau de granițe

Cooperare de durată între parteneri pentru o rețea transeuropeană de excelență în cercetare în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiilor

Consorțiul universităților include Neurotech EU Campus+, un campus digital unde studenții pot, printre altele, afla despre cursurile oferite, pot urmări cursuri online, pot organiza și participa la grupuri de studio, Neurotech EU Graduate School în cadrul căreia studenții vor fi pregătiți într-un mediu internațional și intersectorial și Neurotech EU Lifelong Learning Center, care va oferi oportunități de pregătire continuă după terminarea educației formale.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.