UMF „Iuliu Hațieganu”: Aproape 14 milioane euro din PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii universitare

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a câștigat, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), două proiecte în valoare totală de 69,3 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii universitare.
Primul proiect, de 47,16 milioane de lei, este „Construirea centrului de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie experimentală și training”. Clădirea va fi construită pe o suprafață de aproape 4.000 de metri pătrați.
În cadrul aceluiași apel de proiecte, UMF „Iuliu Hațieganu” a obținut finanțare și pentru proiectul care vizează reabilitarea Căminului 10, din campusul studențesc Hașdeu; acesta este în valoare de 22,14 milioane de lei și constă în modernizarea infrastructurii a 220 de locuri de cazare în cămin.
De asemenea, universitatea a obţinut şi în acest an fonduri pentru finanţarea proiectelor depuse în cadrul competiţiei FDI 2024, care are ca scop susţinerea financiară a proiectelor de dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională. Astfel, în 2024, șapte proiecte vor beneficia de finanțare de peste două milioane de lei în domeniile strategice vizate de programul CNFIS – FDI 2024.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.