Un bărbat din București a beneficiat de un transplant de rinichi inedit la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, primind un organ de la mama sa, după ce, acum mai bine de 20 de ani, fusese transplantat cu un rinichi de la tatăl său, relatează Agerpres. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a avut primele probleme de sănătate în anul 2000, când a început să urmeze tratamente de dializă peritoneală.
„Atunci a făcut pentru un an dializă peritoneală, iar un an mai târziu a primit un organ sănătos de la tatăl său, care a rezistat până în 2023. De atunci și până în acest an, bărbatul a fost nevoit să reînceapă ședințele de dializă, salvarea venind de la mama lui, în vârstă de 62 de ani, care a putut să îi doneze un rinichi”, a declarat conf. univ. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”.
Operația a fost una delicată, iar echipa medicală a trebuit să țină cont de caracteristicile particulare ale pacientului. „A fost un transplant dificil pentru că este vorba despre un retransplant, dar și pentru că pacientul avea un profil imunologic particular, astfel că a necesitat mai multe ședințe de plasmafereză”, a explicat prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal Iași.
Anul acesta, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași a realizat doar zece transplanturi renale, dintre care șapte au fost de la donatori vii și doar trei de la donatori cadaverici. În comparație cu anul 2023, când au fost realizate zece transplanturi de la donatori aflați în moarte cerebrală și șapte de la donatori vii până la aceeași dată, numărul transplanturilor de la donatori cadaverici a fost mult mai mic.
„Programul de transplant de la donator aflat în moarte cerebrală nu poate funcționa fără suportul și implicarea spitalelor județene din Moldova care pot identifica donatorii pentru a da astfel o șansă la viață celor aflați pe lista de așteptare. Există resurse atât financiare, cât și umane, există echipe care se pot mobiliza, însă toate acestea pot fi folosite doar dacă sunt identificați eventualii donatori”, a mai declarat conf. dr. Ionuț Nistor.