India a înregistrat, miercuri, un nou record de 4.529 de decese cauzate de COVID-19 în 24 de ore, încă sub efectul unui al doilea val epidemic violent, în timp ce numărul de noi contaminări tinde să scadă, informează AFP.
Numărul deceselor zilnice cauzate de boală a crescut în ultimele zile, pe măsură ce virusul s-a răspândit în mediul rural indian, unde infrastructura sanitară este fie inexistentă, fie deficitară.
De la începutul pandemiei, s-au înregistrat 283.248 de decese în această ţară de 1,3 miliarde de locuitori, bilanţ care ocupă locul al treilea după Statele Unite (peste 600.000 de morţi) şi Brazilia (circa 440.000 de morţi).
Circa 267.334 de cazuri noi au fost semnalate în India în ultimele 24 de ore, aducând numărul total de infectări de la începutul crizei COVID-19 la 25,5 milioane şi plasând India pe locul al doilea în topul statelor cu cele mai multe contaminări, după Statele Unite. Cu toate acestea, în ritmul actual, India ar putea trece pe prima poziţie în luna iunie.
Un al doilea val deosebit de virulent de COVID-19 devastează India de şase săptămâni, provocând o penurie de oxigen medical şi de medicamente esenţiale în spitalele deja suprapopulate.
De la începutul lunii aprilie, numărul contaminărilor s-a dublat, iar peste 100.000 de oameni au murit.
Autorităţile indiene raportează că numărul de contaminări zilnice, care a rămas sub 300.000 timp de trei zile la rând, dă motive de optimism. „Curba pandemiei se stabilizează”, susţine V.K. Paul, şeful grupului de lucru guvernamental dedicat COVID-19.