Un studiu recent avertizează asupra „utilizării prudente” a scanărilor CT la copii

Noi cercetări oferă clarificări cu privire la riscurile de cancer asociate cu expunerea la radiații din imagistica medicală efectuată în timpul copilăriei.

Un studiu publicat în Canadian Medical Association Journal – unde s-au analizat aproape 8.000 adulți sub 25 de ani diagnosticați cu tumori intracraniene, leucemie sau limfom și istoricul lor de imagistică medicală alături de cel al celor aproape 80.000 controale potrivite – concluzionează că o singură scanare CT nu crește riscul de a dezvolta ulterior cancer însă copiii care sunt supuși scanărilor CT repetate înainte de vârsta de 6 ani se pot confrunta cu un risc aproape dublu.

„Munca noastră întărește importanța strategiilor de protecție împotriva radiațiilor, abordate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică .Tomografiile inutile trebuie evitate și trebuie acordată o atenție deosebită pacienților care necesită scanări CT repetate”, a subliniat coautorii studiului, prin Yu-Hsuan Joni Shao, de la Colegiul de Știință și Tehnologie Medicală de la Universitatea de Medicină Taipei din Taiwan.

Copiii care sunt suspuși la radiografii repetate se confruntă cu riscuri multiple

Echipa a descoperit că micuțiii cărora li se efectuează patru sau mai multe tomografii înainte de vârsta de 6 ani au cel mai mare risc (creștere de 2 sau 3 ori!) de a dezvolta mai târziu tumori intracraniene, leucemie și limfom non-Hodgkin, în comparație cu cei fără expunere la radiații ionizante în timp ce copiii de aceeași vârstă, cu 2 până la 3 expuneri, se confruntă cu un risc crescut de tumori intracraniene iar o singură expunere nu s-a dovedit a fi asociată cu diagnostice adverse.

Conform autorilor, aceste tipuri de cancer rămân neobișnuite, și precizează că studiul lor a avut și limitări, inclusiv o dimensiune redusă a eșantionului de copii care au suferit scanări CT repetate, motiv pentru care descoperirile „ar trebui interpretate cu prudență, deoarece riscurile pot fi supraestimate din cauza confuziei reziduale și a numărului redus de participanți în grupurile cu radiații ridicate”. 

Specialiștii consideră că descoperirile amintite reiterează „importanța utilizării prudente a CT în populația pediatrică” și încurajează părinții să aibă discuții informate cu furnizorul copilului lor despre riscurile față de beneficiile imagistice medicale care utilizează radiații ionizante .

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.