Uniunea Europeană, în discuţii cu alte patru companii pentru vaccinuri, pe lângă cele şapte de care se ştia deja

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană este în discuţii cu mai multe companii pentru a asigura potenţiale vaccinuri pentru COVID-19, în contextul în care numărul de infectări a crescut “îngrijorător” în Europa.

“Comisia a încheiat deja două acorduri de achiziţie în avans şi negociază încă cinci. Şi suntem în discuţii cu alte patru companii”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă după summitul UE de joi şi vineri.

Până în prezent, Comisia Europeană a anunţat acorduri pentru achiziţionarea de potenţiale vaccinuri cu AstraZeneca şi respectiv un parteneriat între Sanofi şi GlaxoSmithKline.

De asemenea, executivul comunitar a anunţat public că este în discuţii avansate pentru a asigura vaccinurile dezvoltate de Moderna, Johnson&Johnson, CureVac şi un parteneriat între Pfizer şi BioNTech, relatează Reuters, citată de Agerpres.

UE este în discuţii şi cu Novavax pentru un al şaptelea vaccin pentru COVID-19, a declarat pentru Reuters săptămâna trecută o sursă de rang înalt din cadrul UE.

Purtătorii de cuvânt ai CE nu au putut fi contactaţi pentru a clarifica declaraţiile preşedintei von der Leyen despre discuţiile cu alte patru companii.

Şefa executivului comunitar a spus că progresul în dezvoltarea de vaccinuri este esenţial pentru o soluţie pe termen lung la actuala criză.

Ea a adăugat că guvernele UE ar trebui să continue să coopereze pentru a gestiona urgenţele sanitare, în contextul în care numărul de infectări este din nou în creştere pe continent.

“Situaţia epidemiologică este îngrijorătoare. Aşa că trebuie să rămânem foarte concentraţi pentru a evita revenirea la situaţia teribilă din primăvară”, a mai spus Ursula von der Leyen.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.