Ce mai e o urgență în ziua de azi?

”37 cu 5? E grav! Hai la Urgență!” Din păcate, nu-i o glumă. Așa fac mulți români care preferă să ajungă mai degrabă la camerele de gardă decât la medicul de familie sau medicul specialist, deși problema lor de sănătate fie nu există, fie nu este atât de gravă.

Nu toți pacienții știu că se pot prezenta cu absolut orice problemă de sănătate la cabinetul medicului de familie, în afară de acelea care le pun în pericol viața. Realitatea arată însă din păcate, altceva. Camerele de gardă sunt de cele mai multe ori supraaglomerate de pacienți care preferă să vină la urgență decât să ajungă la medicul de familie, cu probleme care nu necesită ajutor imediat. Lucrul acesta îngreunează însă munca medicilor, care pierd astfel din timpul prețios pe care ar trebui să-l acorde în mod normal cazurilor grave.

”Sigur că, dacă e vorba de o acuză urgentă, care apare în afara programului de cabinet, pacientul poate apela la salvare. Prin acuză urgentă înțeleg situații care pot pune în pericol pacienții. Așadar, pentru toate problemele de sănătate obișnuite pe care le întâlnim recomandăm cu căldură pacienților să dea telefon la cabinet, să se programeze dacă nu este ceva urgent sau dacă este urgent vor fi oricum primiți și văzuți de medicul de familie. Din păcate, există un număr suficient de pacienți care apelează la salvare și pentru un 37 cu 5 pentru că le e incomod să meargă la cabinet. Acest lucru este incorect față de alți pacienți care poate au nevoie de salvare pentru o situație gravă”, a explicat Dr. Rodica Tănăsescu.

Conform ultimelor estimări, 20% dintre pacienții români vin la unitățile de primiri urgențe pentru probleme cronice de sănătate în loc să solicite ajutorul medicului de familie sau pe cel al medicului specialist. O altă situație actuală este cea legată de numărul persoanelor neasigurate din România. Conform datelor furnizate de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, la 31 decembrie 2019  17,5 milioane de asigurați. Populația rezidentă a României era la 1 ianuarie 2019, conform datelor INS, de 19.405.000 de persoane.

Multe dintre persoanele neasigurate merg la camerele de gardă atunci când au o problemă medicală oricât de mică, pentru că nu plătesc pentru consultul medical primit acolo și pentru că nu este nevoie de o programare. Ar trebui însă ca acești pacienți să se prezinte la camerele de gardă cu urgențe importante:

”Un număr important de pacienți care nu sunt asigurați și care nu au acces la rețete compensate, la trimiteri, la investigații  vin la urgență, pentru că acolo este gratis. Dar este gratis tot pentru urgențe, pentru urgențe importante, nu pentru o durere de burtă după prea multe sarmale. Eu cred că trebuie să existe niște măsuri care să încurajeze asigurarea de sănătate. În alte părți este obligatorie, teoretic este obligatorie și în România, practic aproximativ 15% din populație este neasigurată, ceea ce înseamnă un număr foarte mare de potențiali pacienți”, a atras atenția  dr. Rodica Tănăsescu.

 

 

Medicii au o colecție întreagă de foi de observație în care sunt trecute motive neobișnuite de prezentare la camera de gardă:

”A mâncat acum zece ani varză și i-a rămas o foaie de dafin în gât”. Este unul dintre motivele pe care un pacient le-a invocat în clipa în care s-a prezentat la camera de gardă a unuia dintre cele mai mari spitale din Capitală.

Din păcate însă, nu este nici pe departe singurul motiv neobișnuit cu care oamenii s-au prezentat la camera de gardă.  Astfel, în foile de prezentare la urgență pe care medicii le-au strâns de-a lungul timpului apar fel de fel de cauze, pentru cele mai multe dintre ele nefiind nevoie de ajutor medical.

Astfel, unul dintre pacienți a discutat cu medicii din unitatea de primiri urgențe și le-a spus că a mâncat acum zece ani varză, că atunci i-a rămas o foaie de dafin în gât și ar vrea ca acum medicii să i-o scoată. După minute prețioase, în loc să acorde atenție cazurilor care necesitau ajutor urgent, au fost nevoiți să -i demonstreze pacientului că nu poate fi vorba despre nicio foaie de dafin și că nu are nici altă problemă de sănătate.

 

 

În alt caz, un alt pacient le-a povestit medicilor că…a visat urât și s-a speriat, și că acela este motivul pentru care s-a prezentat la camera de gardă. Altă dată medicii au fost nevoiți să scrie la secțiunea anamneză faptul că au de tratat o ”pacientă conștientă care nu se poate opri din plâns”, fără alte cauze medicale. Cu altă ocazie, medicii au trecut în secțiune următorul lucru: ”fără cauze medicale, pacientul dorește să doarmă”, după ce pacientul le-a spus că ”refuz investigațiile și vreau pătuț”.

 

 

Alt pacient a venit la gardă cu un motiv halucinant: supărare la vot, pentru ca altul, în altă zi să le spună medicilor că ”a visat urât și s-a speriat”.

 

 

În alt caz, nu mică le-a fost mirarea medicilor când au aflat că pacientul a venit la camera de gardă cu ”supărare și durere în suflet”. Un alt motiv al prezentării la gardă cu care s-au confruntat medicii a fost acela că pacientul ”a adormit devreme azi-noapte și s-a speriat”.

Din păcate însă, oricâte zâmbete ar stârni aceste motive invocate de pacienți, situația este una gravă. Aceste cazuri peste care se adaugă cele în care pacienții se prezintă la gardă cu probleme medicale care ar putea fi rezolvate foarte bine cu ajutorul medicului de familie îngreunează foarte mult munca medicilor de la Urgență.

Lucrurile nu stau bine nici în țară. La Spitalul Clinic Județean de Urgențe ”Sfântul Spiridon” din Iași, de exemplu, de cele mai multe ori medicii sunt nevoiți să se ocupe de cazuri care nu au ce căuta acolo în mod normal. Cadrele sanitare trebuie să acorde atenție tuturor și să-i trateze pe toți.

Medicul Tudor Ciuhodaru s-a confruntat de multe ori cu cazuri neobișnuite: ” Recunosc, au venit oameni pentru a-și rezolva probleme care nu erau de domeniul medical, oameni care-și pierduseră actele, care nu știau cărui serviciu să se adreseze. Printre lucrurile trăsnite au fost cum se poate prepara o anumită băutură, care sunt leacurile anti-mahmureală, dacă avem vreo soluție care să consolideze imediat o fractură pentru că persoana respectivă trebuie să se ducă imediat la nuntă”.

În afara acestor cazuri, medicii de la camerele de gardă se ocupă și de pacienți care ar trebui să se adreseze în primul rând medicului de familie.

”Sunt pacienți care au afecțiuni cronice, la care durerea persistă de mult timp, sau care nu au medicul de familie sau cineva care să-i îndrume către un alt serviciu de specialitate și vin să ne ceară părerea. Lucrurile acestea nu pot fi reglementate până când nu se vor trece două bariere: în primul rând este cea educațională, înseamnă să faci educație pentru sănătate încă de la școală,  să știm care sunt riscurile oricărei afecțiuni, care sunt semnalele de alarmă, când ar trebui să ne prezentăm într-un serviciu de urgență și care ar fi noțiunile de prim ajutor. Pe de altă parte este cea economică: atât timp cât accesul spre medicina primară este dificil, când soluția finală rămâne tot spitalul, când pacienții sunt redirijați iar timpul pierdut și investigațiile necesare nu se pot asigura decât cu mari timpi de așteptare în alt sistem oamenii vor continua să vină spre urgențe pentru a li se rezolva orice fel de urgență sau o aparentă urgență”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.