Solicitare Centrul de Resurse pentru participare publică: Vaccinare anti-COVID a persoanelor fără adăpost

Centrul de Resurse pentru participare publică solicită autorităților, printr-o scrisoare deschisă, organizarea în Bucureşti a unei campanii de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru persoanele fără adăpost.

Campania i-ar viza și pe cei care nu au documente de identitate, potrivit Agerpres.

Scrisoarea deschisă este adresată preşedintelui Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, secretarului de stat în Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, şi prefectului Municipiului Bucureşti, Georgiana Alexandra Văcaru.

Pe lângă această solicitare, reprezentanţii organizaţiei mai propun și o întâlnire pentru a discuta detaliile unui astfel de demers, precizând că Asociaţia Carusel are două centre de zi în care furnizează servicii persoanelor fără adăpost pe care le pune la dispoziţia autorităţilor pentru organizarea campaniei de vaccinare mobilă.

Persoanele fără adăpost sunt dintre cele mai vulnerabile la infectarea cu SARS-CoV-2, au grave probleme de sănătate, care se vor acutiza iarna, se arată în scrisoarea deschisă.

”Accesul la servicii de sănătate şi posibilitatea de a se îngriji sunt cvasi-inexistente. Posibilitatea de a respecta obligaţiile de carantină sau de a-şi reduce deplasările este minimă, în condiţiile în care nu au o locuinţă. De aceea, vaccinarea, în opinia noastră, este urgentă pentru acest grup de cetăţeni. În acest moment, accesul lor la vaccinare este redus. La reticenţa pe care o regăsim şi în cadrul populaţiei generale, se adaugă accesul redus la servicii publice de sănătate (precum centrele de vaccinare). O altă particularitate care face imposibilă vaccinarea în condiţiile actuale este lipsa actelor de identitate pentru parte dintre aceştia”, se explică în scrisoare, scrie Agerpres.

Potrivit Centrului de Resurse pentru participare publică, în aceste condiţii, este ”absolut necesară” medierea accesului la vaccin pentru persoane fără adăpost, prin unităţi mobile.

Centrul de Resurse pentru participare publică precizează că propunerea privind campania de vaccinare vizează Municipiul Bucureşti, pentru că în această localitate îşi desfăşoară activitatea, dar şi-a exprimat convingerea că acest tip de intervenţie este necesar în toate localităţile din România.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.