Vaccinarea Covid-19 pe înțelesul tuturor: Prof. dr. Coriu – tratamentul se bazează pe dovezi științifice

Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a declarat, luni seară, la TVR, referindu-se la vaccinarea antiCOVID, că în zilele noastre, actul medical, decizia medicală, diagnosticul și tratamentul se bazează pe dovezi științifice.

„Aceste dovezi științifice sunt de mai multe categorii, de mai multe niveluri, de la nivelul unu până la nivelul cinci, în funcție de puterea statistică și a studiilor și a rezultatelor prin care s-au obținut aceste dovezi. Nivelul unu sunt studiile randomizate, în care se compară un lot de pacienți la care se dă tratament față de un lot la care nu se dă tratament, iar la final se face un calcul statistic și se va demonstra superioritatea sau nu a uneia dintre cele două brațe. Pentru că vorbim de vaccinare, în acest moment sunt trei tipuri de vaccin care au trecut de această fază, preparatul Moderna, Pfitzer și AstraZeneca au obținut dovezile cele mai importante”, a spus  reprezentantul CMR.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului “Întrebări și răspunsuri:Vaccinarea Covid-19 pe înțelesul tuturor”, organizat în premieră de Colegiul Medicilor din România, la Televiziunea Română (TVR).

Pentru participarea la eveniment au fost selectați 13 medici, din 12 specialități pentru a răspunde la întrebările publicului larg, pe tema vaccinării antiCOVID.

Specialiștii participanți la dezbatere sunt:

• conf. univ. dr. Bogdan Timar, medic diabetolog, decanul Facultății de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara;
• conf. univ. dr. Alexandru Scafa Udriște, medic cardiolog, Spitalul Clinic de Urgență București;
• prof. univ. dr. Cătălina Poiană , medic endocrinolog, președintele Societății Române de Endocrinologie;
• conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu, medic infecționist, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș”;
• conf. univ. dr. Dana Lucia Stănculeanu, medic oncolog, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România;
• prof. univ. dr. Diana Deleanu, medic alergolog, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca;
• prof. univ. dr. Cristian Băicuș, medic de Medicină Internă, Spitalul Clinic Colentina;
• prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, medic ginecolog, Președintele Societății Române de Obstetrică-Ginecologie;
• dr. Călin Bumbuluț – medic de familie, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România;
• șef lucr. dr. Valeriu Gheorghiță , Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.