Vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca, recomandat în Canada şi persoanelor de peste 65 de ani

Comitetul ştiinţific care consiliază guvernul canadian în privinţa vaccinării a extins, marţi, recomandarea de utilizare a serului anti-COVID-19 al AstraZeneca şi la persoanele de 65 de ani şi peste, informează AFP.

La începutul lunii martie, Comitetul consultativ naţional pentru imunizare (CCNI) recomandase limitarea administrării vaccinului de la AstraZeneca la persoanele între 18 şi 64 de ani, având în vedere numărul „mic” de persoane peste aceste vârste care au participat la studiile clinice de faza 3.

Într-un comunicat emis marţi, CCNI arată că a modificat această recomandare ţinând cont de trei studii recente cu privire la eficacitatea acestui vaccin „în situaţie reală”.

„Date concludente” provenite din Marea Britanie, unde vaccinul grupului anglo-suedez a fost administrat şi unor persoane de 65 de ani şi peste, demonstrează „inocuitatea mare şi eficacitatea reală a vaccinului de la AstraZeneca la vârstnici, în special împotriva cazurilor grave de COVID-19 şi a spitalizării”, explică CCNI.

Această recomandare intervine în timp ce aproximativ 15 state – printre care Germania, Franţa şi Italia – au suspendat din precauţie administrarea acestui vaccin anti-COVID-19 după semnalarea unor cazuri de tromboză, fără legătură dovedită până acum cu serul primit.

„În acest moment, (agenţia guvernamentală) Health Canada urmăreşte evenimentele, dar consideră că, ţinând cont de riscurile asociate COVID-19 (…), este preferabil să se continue vaccinarea cu vaccinurile disponibile în Canada, inclusiv cu vaccinul de la AstraZeneca”, a declarat un responsabil al ministerului de resort, Marc Berthiaume, într-o conferinţă de presă.

„Recomandarea noastră nu are legătură cu ceea ce se întâmplă în Europa”, a precizat preşedinta CCNI, dr. Caroline Quach.

Loturile de vaccinuri AstraZeneca recepţionate în Canada provin de la Serum Institute din India şi sunt diferite de cele incriminate în Europa, a adăugat Marc Berthiaume.

El a dat asigurări că „vaccinul de la AstraZeneca este considerat la ora actuală, pe baza datelor disponibile, sigur, eficace şi de calitate”.

Cu toate acestea, comitetul recomandă, „în contextul unei aprovizionări limitate cu vaccinuri”, ca persoanele cu cel mai mare risc de boală gravă şi de deces să primească cu prioritate vaccinuri pe bază de ARN mesager, cum sunt cele de la Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Comitetul mai precizează că îşi va „revizui recomandarea dacă va fi necesar”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.