Valeriu Gheorghiță, despre un posibil val cinci al pandemiei de COVID-19

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiță, este de părere că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală mai ales că perioada sezonului rece este favorabilă răspândirii SARS-CoV-2, dar și pe fondul tendinței de creștere la nivel internațional a cazurilor noi de COVID-19.

Potrivit medicului Gheorghiță, noua variantă ar putea fi și mai contagioasă și ar putea genera un al cincilea val al pandemiei.

”În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a declarat Valeriu Gheorghiță la un post de televiziune.

Întrebat dacă dispuși să o luăm de la capăt peste două luni, Gheorghiță a precizat că dacă certificatul verde nu se va introduce și pentru anumite categorii profesionale, atunci va fi greu să se ajungă la 70% populație vaccinată nu doar până la sfârșitul acestui an, dar nici în primele luni ale anului viitor.

”Va fi foarte greu să facem acest lucru, pentru că este evident că în perioada următoarelor două luni, situația epidemiologică ar trebui să se liniștească, să se echilibreze. Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bolii și cât de mult va crește rata de vaccinare, dar problema este dacă suntem iarăși dispuși, ca țară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri și s-o luăm de la capăt. (…) Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârșit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze – și vedem că de obicei au fost asociate – cu o creștere a transmisibilității, care să fie mai contagioasă și care poate să fie asociată și cu scăderea protecției imunității care se obține după vaccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a subliniat încă o dată importanța vaccinării anti-COVID-19, vaccinarea fiind cea care ne va asigura o stabilitate epidemiologică nu doar pentru momentul actual, ci pentru lunile următoare, după cum a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

”Putem să sperăm la o viață cât mai aproape de normalitate fără să mai avem acest risc de suprasolicitare a sistemului medical, fără ca pacienții cu celelalte afecțiuni cronice, care nu sunt COVID, care au alte probleme medicale, acute sau cronice, să mai aibă limitat accesul la serviciile medicale. Cred că avem nevoie cu toții de această siguranță și de o predictibilitate pentru perioada următoare”, a punctat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare la Digi24.

În prezent, aproximativ 50% din populația globului a primit cel puțin o doză de vaccin, ceea ce este peste media acoperirii vaccinale din România, care se apropie de doar 45% din populația adultă.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.