Varianta Omicron, larg răspândită în SUA

Varianta Omicron reprezintă 73,2% din noile infecţii cu SARS-CoV-2 în săptămâna încheiată la 18 decembrie, ceea ce face ca această variantă să devină larg majoritară în Statele Unite, potrivit datelor furnizate de autorităţile sanitare americane.

Astfel, Omicron, o variantă extrem de transmisibilă, a câştigat rapid teren în faţa variantei Delta, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Cu o săptămână înainte, varianta Omicron reprezentase doar 12,6% din noile infecţii. Conform Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, în prezent, reprezintă până la 96,3% din cazurile noi în trei state din nord-vestul Statelor Unite (Oregon, Washington şi Idaho).

Într-un alt grup de state din sud-est, printre care Florida, Alabama şi Georgia, 95,2% din noile infecţii sunt provocate de Omicron, o proporţie similară altor regiuni ale ţării.

Varianta Omicron a fost detectată pentru prima dată în luna noiembrie în Africa de Sud și a stârnit îngrijorare şi a înăsprit restricţiile sanitare în întreaga lume.

Purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki, a declarat că până acum Statele Unite nu iau în calcul deocamdată ”izolarea”.

Duminică, renumitul om de ştiinţă american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, îngrijorat că aproape 50 de milioane de americani eligibili sunt în continuare nevaccinaţi, a declarat că ”vom avea săptămâni sau luni grele pe măsură ce ne apropiem de iarnă”.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat luni anularea festivităţilor de Anul Nou prevăzute în oraşul său, iar Forumul Economic Mondial, care urma să se întrunească în perioada 17-21 ianuarie la Davos (Elveţia), a fost amânat, potrivit sursei citate.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.