Vicepreședinte SNMF: Două treimi dintre medicii de familie doresc deja să participe la campania de vaccinare anti-COVID-19

Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Gindrovel Dumitra, a declarat că aproximativ două treimi dintre medicii de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare anti-COVID-19, precizând că, în special în mediul rural, mulţi dintre pacienţi preferă să se imunizeze la medicul de familie.

„Aproximativ două treimi dintre medicii de familie doresc deja să intre în acest proces de vaccinare, deoarece resimt o presiune din partea pacienţilor care îşi doresc practic să fie vaccinaţi la medicul lor de familie. Câtă vreme există un context epidemiologic care justifică o astfel de măsură (ca vaccinarea să se facă şi în cabinetele medicilor de familie – n.r.), da, este cât se poate de posibil ca cel puţin în localităţile în care avem o incidenţă mare cumulată pe 14 zile să trebuiască să avem astfel de măsuri şi, într-adevăr există foarte multe persoane din mediul rural care preferă să vină să se vaccineze la medicul de familie decât să se deplaseze în alte localităţi, în special populaţia în vârstă, populaţia  care nu este obişnuită a avea alte deplasări în mod constant”, a afirmat dr. Gindrovel Dumitra, sâmbătă, la un post de televiziune.

Potrivit vicepreședintelui SNMF, medicii de familie care vor participa la campania de imunizare anti-COVID-19 ar urma să fie plătiţi, însă tariful stabilit de autorităţi este mai mic decât cel pentru vaccinarea anti-gripală sau cu alte seruri incluse în programul naţional de vaccinare.

Medicii de familie primesc în prezent, pentru vaccinurile din schema naţională, 27 de lei pentru consultaţia anterioară vaccinării, manevra de inoculare a vaccinului şi urmărirea pacientului post-imunizare, în timp ce pentru vaccinul anti-COVID-19 vor primi 30 de lei pentru ambele inoculări.

„Discutăm practic, de 15 lei pentru fiecare inoculare, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă o problemă destul de importantă, pentru că se reduce valoarea unei vaccinări la un mod inacceptabil, dar asta este o problemă pe care încercăm să o tratăm cu Ministerul Sănătăţii şi în niciun caz cu populaţia”, a adăugat dr. Gindrovel Dumitra.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.