10.000 de medici ar fi părăsit România pe parcursul a doi ani, în perioada 2017-2018, a anunțat ministrul Sănătății. Victor Costache a explicat că acest număr a fost furnizat de Comisia Europeană jurnaliștilor străini, veniți în țara noastră pentru a discuta despre exodul cadrelor medicale.
„M-am întâlnit cu colegii dumneavoastră de la posturile ARTE și BBC. Noi vorbim între noi, la conferințe și interviuri, de faimoasa cifră de 20.000 de medici care au părăsit țara în ultimii 10 ani. Aparent, colegii noștri francezi și englezi aveau cifra de 10.000 de medici numai în 2017 și 2018, pe baza unor rapoarte pe care le primiseră ei, înainte de a veni în România, de la Comisia Europeană”, a declarat Victor Costache, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Ministerului Sănătății.
Avertismentul Comisiei Europene
La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a tras un semnal de alarmă privind starea sistemului sanitar din România. Astfel, oficialii europeani au explicat în raportul privind starea sănătății în Uniunea Europeană că țara noastră are mai puțini medici și asistente pe cap de locuitor decât majoritatea țărilor UE.
„În ciuda creșterii în privința mărimii forței de muncă din domeniul sănătății din decursul ultimului deceniu, sistemul de sănătate din România suferă în continuare de deficiențe de medici și asistente. În 2017, existau 2,9 medici la 1 000 de locuitori, a treia cifră cea mai scăzută din UE (media UE este 3,6) și 6,7 asistenți medicali la 1 000 de locuitori (media UE este 8,5). Migrația personalului medical care caută în străinătate perspective mai bune în carieră și remunerare mai bună a contribuit la dezvoltarea unei deficiențe interne de profesioniști în domeniul sănătății, cu consecințe negative asupra accesibilității în îngrijire”, a precizat documentul publicat de executivul european.