VIDEO Acad.dr.Constantin Bălăceanu-Stolnici: Pandemia nu se poate opri din cauza propagandei făcute împotriva vaccinului


Academicianul dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a transmis un mesaj înainte de a primi doza a treia de vaccin, afirmând că pandemia de COVID-19 nu se poate opri din cauza propagandei făcute împotriva vaccinului și a faptului că oamenii renunță la imunizare.

„Din cauza propagandei, că majoritatea oamenilor renunță la vaccinare, nu se poate opri această pandemie. Sunt responsabili de prelungirea acestei pandemii. Miile de morți sunt în mare parte determinate de faptul că oamenii au refuzat să se vaccineze”, a afirmat academicianul.

Potrivit acestuia, pandemia de COVID-19 ar fi fost demult terminată dacă oamenii ar fi fost înțelegători și „ne-ar fi ascultat pe noi, cei care știm ‘secretele’ virușilor și ce trebuie făcut pentru ca să scăpăm de ele”.

Acad. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a explicat că împotriva virusului, nu putem întrebuința un medicament care să-l distrugă, nu există antibiotice sau virucide.

„Nu putem să le atacăm decât cu un singur lucru, cu anticorpi. Anticorpii sunt niște medicamente naturiste în fond, creeate de organismul nostru, de sistemul imunologic al organismul nostru, dar pentru ca să le creem, le stimulăm. Și vaccinul nu este altceva decât o proteină de o anumită formă sau un ARN cu o anumită construcție care stimulează și îl învață care este virusul pe care trebuie să îl atace. Nu este altceva. Vaccinul a fost înțeles greșit, ca un medicament, nu este un medicament. Vaccinul este un stimulator al unei fabrici de medicamente pe care le avem în corpul nostru, sistemul imun și care face ca această imensă îngrămădire de anticorpi pe care o lansează în sânge să poată să combată, să distrugă și să anihileze”, a declarat acad. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Acesta a spus că nu își explică de ce în jurul vaccinului a fost construită o întreagă mitologie care a zguduit încrederea populației.

„Nu îmi explic de ce a fost construită o întreagă mitologie, o întreagă gamă de tipul conspirativ care a zguduit încrederea populației în folosirea vaccinului și în special al acestui vaccin. Nu am văzut oameni care să protesteze când le făceam serul antitetanic, nu am văzut oameni care să protesteze când le făceam serul antirabice, nu am văzut oameni care să protesteze atunci când plecând în țări tropicale făceau vaccinări pentru febra galbenă și pentru alte boli”, a afirmat academicianul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.