VIDEO Ce sechele lasă COVID-19 și cum ajută reabilitarea respiratorie?

Aproximativ 22.000. Acesta este numărul pacienților vindecați de COVID-19 de la declararea pandemiei și până în prezent, pe teritoriul României. Potrivit specialiștilor, virusul SARS-CoV-2 lasă urme în organelor afectate, chiar dacă testele arată că pacienții sunt vindecați.

”Vindecarea se face la nivel pulmonar cu sechele. Sechelele sunt variate în funcție de forma de boală pe care au avut-o acești pacienți, de regulă pacienții cu forme severe sau forme critice trebuie să revină la control pentru a avea o reevaluare a funcției pulmonare. Modificările pulmonare sunt modificări alveolare și interstițiale adică în zona unde se realizează schimbul gazos. E adevărat că pe lângă această afectare alveolară a plămânului vorbim și de o afectare la nivelul vaselor pulmonare, la nivelul vaselor mici pulmonare, cu mici tromboze în timpul infecției și în timpul fazei acute a bolii. Prin urmare este extrem de important să vedem cum va arăta tabloul funcțional al acestor pacienți la 6 luni și mai ales la un an, în momentul în care se consideră că orice leziune este stabilizată și că cicatrizarea unei leziuni este definitivă. Este foarte important să vedem dacă din momentul în care se declanșează o leziune pulmonară gen fibroză interstițială , secundară unei afectări virale, este auto-limitativă sau va avea caracter evolutiv”, a explicat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

”Pacienți care au fost internați la noi cu afectare pulmonară, adică având saturație de oxigen scăzut pentru care imaginea pe CT era modificată sau imaginea radiologică, s-au prezentat de la o lună la trei luni de la externare la un control și s-a constatat că pentru o parte dintre ei leziunile prezentate erau diminuate, iar la o altă parte am constatat o evoluție a acestor leziuni, acestea fiind mai severe decât la externare, când pe criteriul testului i-am declarat vindecați. Am mai constatat că nu unii nu prezintă manifestări doar pulmonar, ci prezintă și pe alte sisteme și organe astfel încât sunt persoane care prezintă simptomatologie neurologică, sunt persoanele care prezintă semne generale de COVID-19 mai puțin specifice, dar de care destul de mulți pacienți se plâng. Avem pacienți cu simptomatologie neurologică, cu modificări cardiace, avem pacienți care acuză simptome posibile altor organe, de exemplu pancreas”, a afirmat dr. Virgil Musta, medic primar, Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara.

Potrivit specialiștilor, cel puțin o treime dintre bolnavii COVID-19 prezintă anumite modificări pulmonare. În acest context, reevaluarea lor după vindecare este mai mult decât necesară.

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara, pacienții care s-au recuperat de COVID-19 sunt rechemați, dacă doresc, la o reevaluare.

”Am făcut un departament special pe care noi îl avem de foarte mult timp, Centrul de Recuperare Respiratorie, iar aici orice pacient care a trecut prin infecție poate veni cu un bilet de trimitere și cu cardul de asigurat în atenția noastră. Pe lângă reevaluarea imagisticii se mai realizează probele respiratorii funcționale unde vedem practic cât la sută din pulmonul pacientului mai este funcțional – lucru pe care în perioada de dinainte nu puteam să îl evaluăm. În primul rând cuantificăm atât anatomic ,cât și funcțional aparatul respirator să vedem aceste leziuni cât de reversibile sau ireversibile sunt. Această evaluare nu costă nimic, pur si simplu așteptăm pacienții care au avut forme moderate și severe de boală să vină în atenția clinicii noastre. Trebuie să spunem că, dintr-o experiență de aproape 600 de pacienți, cam o treime dintre pacienți au modificări fibrotice din punctul nostru de vedere ireversibile pe pulmon și ar trebui reevaluați și incluși în aceste programe de recuperare respiratorie. Acești pacienți prezentau disfuncție ventilatorie restrictivă, o slăbiciune a musculaturii atât generale cât și în general respiratori.  Evaluarea este făcută atât la nivel pulmonar în primul rând, pentru că pulmonul este cel mai afectat, dar avem și beneficiem de sprijinul colegilor care sunt angajații spitalului -cardiologul, neurologul, hematologul (…) și în mod special diabetologul, pentru că am decelat foarte multe cazuri care au avut infecție SARS-CoV-2, a trecut infecția respiratorie și au rămas restanțe cu valori glicemice mari și posibil cu diabet”, a spus prof. dr. Cristian Oancea, Manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara.

Pacienții care au fost diagnosticați cu forme mai severe de pneumonie asociată infecției SARS-CoV-2 și care au necesitat o staționare prelungită în spital, în condiții de imobilizare sau în condiții de staționare în terapie intensivă, pot avea după externare nevoie de reabilitare respiratorie.

”Recomandările sunt ca imediat după externare pacienții să înceapă la domiciliu să facă niște exerciții ușoare, să se mobilizeze la marginea patului, să meargă prin casă, să înceapă să meargă ușor prin curte, în jurul blocului. Ulterior, după ce trec cam 2-3 luni de la externare, urmează să fie cooptați în centrele de reabilitare respiratorie unde să înceapă procesul de reabilitare sub supraveghere medicală. Reabilitarea se poate desfășura cu pacientul internat, (…) făcând timp de 2-3 săptămâni proceduri zilnice sub supraveghere medicală sau se poate desfășura de tip ambulator, adică pacientul vine acasă și vine de 3 ori pe săptămână de exemplu la spital timp de o oră cât face curricula de exerciții fizice sub supravegherea unui kinetoterapeut și a unei echipe medicale”, a afirmat asist. univ. dr. Alina Croitoru, de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.