Florin Hozoc, antreprenor și CEO industria farma, susține că e nevoie de implicarea puternică a statului pentru a informa și conștientiza potențialii donatori de plasma.
“Noi susținem acest proces prin punerea la dispoziție a Registrului Donatorilor, unde donatorii se pot înscrie și pot găsi adresele celor 18 centre de transfuzie care colectează plasmă prin plasmafereză”, a adăugat Hozoc.
El a precizat că toate cele 18 aparate de plasmafereză pe care le-a donat sau le-a dat spre folosință gratuită au fost instalate.
“Inerția e însă mare, astfel încât doar 7 centre de transfuzie au recoltat deocamdată primele cantități de plasmă. Cei harnici sunt: Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, București, Buzău. Galați și Sibiu”, a anunțat Florin Hozoc.
Potrivit acestuia, până acum, s-a colectat plasmă prin plasmafereză de la peste 30 de donatori din toată țara, dar numărul rămâne încă mic, ținând cont că România are peste 9.000 de pacienți vindecați de COVID-19.
“Chiar și așa, vorbim deja de peste 90 de doze de plasmă convalescentă colectate în ultima săptămână, care pot salva tot atâția pacienți critici, înfectați cu noul coronavirus”, a adăugat Hozoc.