Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ” Dr. Carol Davila” a realizat un material video în care sunt detaliate măsurile implementate pentru fluidizarea accesului în unitatea sanitară în condițiile ridicării restricțiilor care au fost impuse pe perioada stării de urgență.
„În vederea fluidizării fluxului de acces al pacienților în Spitalul Militar Central, flux pe care noi l-am anticipat ca fiind unul masiv, ca urmare a ridicării restricțiilor de acces specifice perioadei de carantină pe fondul pandemiei cu virusul SARS-CoV2, colectivul nostru a implementat mai multe măsuri menite a permite accesul tuturor pacienților la servicii medicale de calitate având în acelați timp un inalt grad de siguranță sanitară”, precizează informarea SUUMC.
„În acest sens, în conformitate cu prevederile legale în domeniu, a fost implementat la nivelul întregului spital un sistem de programări on-line și telefonice. Toți pacienții care intră în Spitalul Militar Central, cu excepția cazurilor care reprezintă o urgență medicală, sunt programați în prealabil fie on-line fie telefonic. Toți pacienții programați apar, în timp real, într-o bază de date disponibilă colegilor care se ocupă cu controlul accesului în spital. În momentul prezentării pacienților la punctul de control, după ce sunt legitimați și se verifică faptul că sunt programați, li se permite accesul în incinta spitalului. Facem precizarea că, legitimarea persoanelor care intră în Spitalul Militar Central se face în conformitate cu reglementările specifice ministerului apărării naționale, unitatea noastră find și unitate militară în cadrul acestui minister.
O altă măsură menită să sporească gradul de siguranță sanitară a pacienților, implementată începând cu această lună, este dotarea acestora, atât celor internați în regim de spitalizare continuă (care ramân în incinta spitalului pe toată durata internării), cât și celor internați în regim de spitalizare de zi, cu brățari de identificare, care conțin, în mod codificat date despre identitatea pacientului, secția unde primește asistența medicală de specialitate, numărul foii de observație și alte date utile scopului menționat mai sus. În cazul pacienților internați în regim de spitalizare de zi, adică acei pacienți care nu sunt cazați în interiorul spitalului și care revin (pentru analize, consultații, investigații paraclinice, etc.) pe parcursul mai multor zile, la punctul de control din Calea Plevnei a fost implementată o linie de acces rapid, astfel încât, la prezentarea la spital, în urma scanării brățării cu care pacientul a fost dotat la internare (proces care durează maxim 2 secunde), accesul în spital se face imediat fără alte proceduri de verificare, legitimare sau identificare.
Măsurile luate s-au dovedit a fi salutare, în primele zile ale acestei luni, media pacienților programați fiind foarte aproape de 1.000 pacienți pe zi, lucru care nu este ușor de administrat și care poate fi în anumite intervale orare, relativ cronofag, raportat la așteptările și nerăbdarea pacienților.
Tot în acest sens, pe fondul nivelului ridicat de adresabilitate al Spitalului Militar Central, fiind anticipat un aflux important de pacienți în acestă perioadă, la nivelul conducerii unității au fost stabilite măsuri de modificare a programului, astfel încât pacienții să poată fi primiți în spital în intervalul orar 07:00 – 20:00, asigurându-se astfel, pe lângă distanțarea socială specifică perioadei pe care o traversăm împreună și un important grad de spațiere în timp a pacienților.
Toate aceste măsuri au fost gândite și implementate cu scopul de a asigura protecția pacienților și cadrelor medicale și militare față de o potențială infecție cu SARS-COV2.
În conformitate cu prevederile legale și cu măsurile de protecție specifice acestei perioade, în prezent accesul aparținătorilor este interzis în incinta Spitalului Militar Central, sens în care îi rugăm, și pe această cale, pe pacienții noștri să se programeze, pe cât posibil, în toate intervalele orare disponibile – și nu numai în prima parte a zilei – atât pentru a evita perioadele de aglomerări la punctul de acces în Spitalul Militar Central, cât și pentru a reduce, pe cât posibil, riscul de infectare cu virusul SARS-CoV 2.
Material realizat cu sprijinul col. ing. Dragoș Glăvan, șeful Agenției Telemedicină, Comunicații și Tehnologia informației, lt. col. Valeriu Gheorghiță, medic primar Boli infecțioase, coordonatorul Grupului de lucru COVID-19, de la nivelul SUUMC și ec. Cătălina Clinci, șef Birou Managementul calității.
Video realizat de col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu.”