Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a participat marți la conferința cu tema “Dialog pentru viață: Îmbunătățirea politicilor publice cu privire la reducerea mortalității infantile în România”, organizată de Salvați Copiii unde a subliniat că mai mult de trei sferturi (80%) dintre nou-născuţii cu malformaţii sunt operaţi în România, raportul inversându-se în ultimii zece ani.
„Se lucrează la dezvoltarea unor centre în toată ţara. Cel de la Târgu Mureş era cunoscut în mod tradiţional, însă (…) era total insuficient din punct de vedere al numărului de cazuri pe care putea să le rezolve. Avem, acum, la <<Marie Curie>>, la Timişoara, la Iaşi, aşteptăm reluarea activităţii (…) şi, bineînţeles, la Cluj”, a relatat ministrul, precizând totodată că sunt zone în România unde lipsesc în totalitate sau aproape complet medicinii neonatologi, ceea ce provoacă vulnerabilităţi privind îngrijirea copiilor.
Ministerul Sănătăţii depune eforturi ca reţeaua de centre avansate în domeniu la nivelul întregii țări, a mai precizat Alexandru Rafila:
„Avem relativ puţine maternităţi de gradul trei şi încercăm să facem în aşa fel încât să reuşim să deschidem şi altele în zone din ţară unde lipsesc. Sigur, pe partea de investiţii, acum se întâmplă lucruri foarte, foarte multe. Aş menţiona doar trei dintre ele. Am încheiat, anul trecut, achiziţia a peste 300 de incubatoare pentru secţiile de neonatologie din România, un proiect finanţat de Banca Mondială, iar din PNRR avem, pe de o parte, dotări, foarte multe dotări în secţiile de neonatologie şi ca o noutate – achiziţionăm douăsprezece ambulanţe de tip terapie intensivă, care vor fi utilizate pentru transportul în siguranţă, inclusiv al prematurilor, în maternităţile de grad trei”, a informat ministrul Sănătăţii.
În context, Alexandru Rafila a atras atenţia asupra necesităţii demersurilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale cadrelor medicale.
„Noi avem acest principiu la Ministerul Sănătăţii, cel puţin în ultimii 2 – 3 ani, în care investiţiile din ţară sunt bazate pe o nevoie reală, pe o mapare a echipamentelor existente, să completăm, acolo unde nu există, să le înlocuim pe cele care sunt foarte vechi.
(…) Lucrul ăsta trebuie să se reflecte şi la nivelul fiecărei autorităţi care deţine în subordine spitale. Până la urmă, dacă ai o trusă de chirurgie sau un laringoscop vechi, ele nu se schimbă singure. Trebuie cineva să solicite.
(…) Trebuie cumva să generăm şi schimbarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale personalului medical. Este şi o responsabilitate a managementului spitalului, a şefilor de secţie”, a transmis ministrul.