VIDEO Rolul vitaminei D și a calciului în organismul uman

Pentru a ne păstra starea de sănătate a sistemului osos, dar și a organismului în general, este nevoie ca să existe un echilibru, să existe un aport optim de vitamine și minerale. În ceea ce privește sănătatea oaselor, calciul și vitamina D joacă un rol esențial. Însă, potrivit conf. dr. Daniel Grigorie, președintele Societății Române de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice, există unele prejudecăți cu privire la cantitatea și administrarea calciului și vitaminei D. Tocmai de aceea este nevoie și de o educare a populației în acest sens.

”Vitamina D nu se găsește în alimentație, așa că nu i-aș încuraja pe oameni că dacă mănâncă anumite alimente iau vitamina D. Deci nu există vitamina D în alimentație. Există doar de prin expunerea la soare și dacă suplimentezi cu vitamina D. Altfel nu am cum să am un aport corect. La calciu e alta situația. (…) Țin mult ca oamenii să înțeleagă că asta e fiziologie. Oamenii trebuie educați. Au un aport corect de calciu cu D? Nu îl reușesc? Atunci îl suplimentez. Dar să nu uităm că doza, să zicem în postmenopauză a unui om peste vârstă este în jur de 1g de calciu. Sigur nu pot să îl iau tot din aimentație. Jumătate îl suplimentez. D-ul pentru sănătatea scheletului 800-1000 de unități sunt suficiente. Dimpotrivă, s-a demonstrat că administrarea de mii de unități de D cronic crește pierderea osoasă”, a declarat conf. dr. Daniel Grigorie, președintele Societății Române de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice, pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.