VIDEO Dr. Ștefan Busnatu, despre rolul Hub-ului de Inovație în Sănătate în modernizarea sistemului de sănătate din România. Perspective pentru 2023

Dr. Ștefan Busnatu, prodecan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” și coordonator CieH, despre rolul Hub-ului de Inovație în Sănătate în modernizarea sistemului de sănătate din România, dar și despre perspectivele pentru anul 2023 asupra inovației în sănătate. ”Prin Hub-ul de Inovație în Sănătate sperăm să generăm o reconfigurare a sănătății digitale și inovative din România”, a declarat dr. Ștefan Busnatu.

”Prin Hub-ul de Inovație în Sănătate sperăm să generăm o reconfigurare a sănătății digitale și inovative din România. Practic, vom reuni toate Universitățile tradiționale de Medicină din România, vom încerca să punem creierele academice și de cercetare la aceeași masă, pe niște direcții comune, astfel încât să reușim, într-un viitor apropiat, să facem niște proiecte la nivel macro împreună, proiecte care să fie translatate pe mai departe și în îngrijirea de zi cu zi a pacienților”, a declarat dr. Ștefan Busnatu.

Perspective pentru 2023

”După ultimii doi ani, am văzut care este rolul digitalizării în îngrijirea pacienților, în îngrijirea populației și suntem la etapa în care vrem să accelerăm foarte mult componenta educațională. Am inițiat deja, pentru anul 2023, o serie de discuții  cu Universitățile partenere și cu organizații non-guvernamentale pentru a susține procesul de construire de curricule educaționale. Încercăm să importăm modele deja existente pe care să le adaptăm la specificul românesc, astfel încât să lansăm în 2023 curricule educaționale și pentru studenții la Medicină, și pentru profesionișii din sănătate, dar și pentru pacienți. Sper ca astfel să reușim, în paralel cu proiectele pe care le vom demara prin Hub-ul de Inovație în Sănătate, să contopim lucrurile și în următorii ani să reușim să avem un sistem de sănătate digitală, un sistem medical mai intuitiv și mai accesibil pentru pacienți”, a explicat dr. Ștefan Busnatu.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.