Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a predat spre administrare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş noua Unitate de Suport Medical COVID-19, cu 80 de paturi, care a fost realizată în doar 10 zile de la concept până la execuţie, prin reamenajarea sălii polivalente din campus.
„Inaugurarea Unităţii Medicale COVID-19 ca unitate medicală suport de îngrijire a pacienţilor infectaţi cu SARS CoV-2 constituie mai mult şi fără îndoială altceva decât un moment festiv, de realizare a unui proiect, fie el şi în domeniul dezvoltării infrastructurii din sănătate. Ceea ce azi comunitatea târgumureşeană a reuşit, prin vectorii ei cu putere de decizie administrativă, răspunde unei nevoi sociale, umane, acea nevoie supremă ca în centrul efortului unei societăţi să se afle omul. Universitatea de Medicină târgumureşeană, poate cea mai iubită instituţie locală şi cred că cea mai emblematică, cea care îşi învaţă studenţii că pacientul se va afla la capătul eforturilor lor, în faţa lor, a fost cea care a reacţionat la contextul imperativ al acestei surprinzătoare şi ameninţătoare pandemii, într-o ecuaţie inversă, în care pacientul există, brusc, în număr mare, şi riscă să nu găsească patul de spital în care să primească îngrijirea pe care o merită: promptă, demnă, conformă cu ceea ce actul medical presupune în vremurile noastre. Ca universitar, sunt reprezentantul întregii comunităţi academice a UMFST, ai cărei membri s-au implicat într-un extraordinar efort de a salva vieţi, de la primul pacient suspect şi până acum, iar deschiderea acestei unităţi medicale a avut susţinerea necondiţionată a acestui corp eminent de personal medical”, a arătat rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, într-o postare pe blogul universităţii.
Rectorul UMFST Târgu Mureş a apreciat cooperarea fără precedent şi suportul necondiţionat al tuturor partenerilor acestui proiect, Instituţia Prefectului – judeţul Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Direcţia de Sănătate Publică Mureş.
Noua Unitate de Suport Medical COVID-19 de tip modular este destinată bolnavilor confirmaţi, cu simptomatologie moderată, este amenajată pe o suprafaţă total construită de 2.369 mp, spaţiile de îngrijire medicală fiind desfăşurate pe 1.901,5 mp, unde se pot asigura condiţii optime de îngrijire în 80 de paturi.
„În condiţii de necesitate crescută, spaţiul poate prelua, prin readaptarea dotărilor, şi alte categorii de pacienţi. Unitatea de Suport Medical COVID-19 dispune de un spaţiu de triaj pentru pacienţi, 42 de saloane de 1-2 paturi (toate paturile sunt de tip terapie intensivă, monitorizate), cu suprafeţe cuprinse între 8-16 mp, cu circuite adaptate, specifice bolilor infecţioase precum şi toate spaţiile anexe necesare bunei desfăşurări a activităţii în condiţii de siguranţă. Fiecare salon dispune de acces la oxigen medicinal alimentat de la staţia centrală precum şi celelalte utilităţi necesare iar o parte dintre ele sunt conectate şi la reţeaua de aer comprimat, permiţând, la nevoie tratamentul intensiv, inclusiv ventilaţie mecanică a bolnavilor critici. Unitatea este prevăzută cu accese separate pentru pacienţi, pentru personalul medico-sanitar, pentru aprovizionarea cu medicamente, hrană şi alte materiale precum şi pentru eliminarea deşeurilor contaminate”, a precizat UMFST Târgu Mureş.
Universitatea a iniţiat şi conceput proiectul şi a amenajat spaţiile din interior şi din exterior, inclusiv compartimentările interioare pentru saloane şi spaţiile de suport pe care le-a pus la dispoziţie Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în timp ce ceilalţi parteneri au oferit suport material şi tehnic.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat instalaţiile de curent electric, oxigen şi aer comprimat, a dotat cu echipamente şi mobilier medical unitatea, a completat unele detalii de amenajare interioară şi s-a organizat pentru asigurarea resursei umane şi materiale, care urmează să operaţionalizeze această structură medicală.
De asemenea, Consiliul Judeţean Mureş a asigurat resursele financiare pentru finalizarea proiectului şi operaţionalizarea acestuia, iar Direcţia de Sănătate Publică a asigurat consultanţa şi avizele necesare, alături de alte autorităţi locale şi sub coordonarea Instituţiei Prefectului Mureş.
Potrivit UMFST Târgu Mureş, resursa umană necesară funcţionării spitalului va fi asigurată de instituţiile sanitare din judeţ, de cadrele didactice ale universităţii şi, dacă va fi nevoie, de studenţii voluntari ai universităţii.