Vizită ministerială: colaborare româno-moldavă în domeniul sănătății

Ministerul Sănătății

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a primit luni, 22 octombrie, vizita noului ministru al sănătății din Republica Moldova, Silvia Radu. În cadrul întrevederii care a avut loc la Ministerul Sănătății s-a discutat despre elaborarea unui plan de acțiuni pentru perioada 2018 – 2020, care va prevedea continuarea colaborării  în domeniul sănătății între cele două state.

Au fost stabilite principalele domenii de colaborare și s-a propus înființarea unui grup de lucru comun care să stabilească planul de acțiuni pentru perioada următoare. Sorina Pintea a oferit noului ministru al sănătății din Republica Moldova garanția sprijinului țării noastre în acțiunile și reformele pe care dorește să le implementeze.

Direcțiile de colaborare  stabilite în discuțiile de astăzi vizează sprijinul pe care Ministerul Sănătății din România îl va oferi  pentru continuarea reformei spitalelor, digitalizarea  sistemului sanitar din Republica Moldova,  dar și o dezvoltare a colaborării dintre cele două state în domeniul transplantului de organe.

„Mă bucur foarte mult că doamna ministru dorește să folosească expertiza noastră în realizarea reformei în domeniul sănătății în Republica Moldova. Vom oferi tot sprijinul necesar pe proiectele pe care le va propune grupul de lucru, inclusiv pe patologiile pe care se dorește  sprijin. Intenționăm să colaborăm cu autoritățile de la Chișinău pentru achiziția de medicamente, în special pentru cele destinate bolilor rare, care, solicitate în cantități foarte mici nu reprezintă interes pentru producători în a le aduce în țară, iar prețurile de achiziție sunt foarte mari. Avem multe alte puncte comune în care colaborarea va fi benefică pentru ambele țări”, a declarat Sorina Pintea.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.