Vlad Mixich, despre vaccinul Pfizer/BioNTech: Nu știm exact cât durează protecția

Medicul Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a declarat referitor la vaccinul-candidat antiCOVID-19 al Pfizer/BioNTech, că atunci când este administrat în condiții foarte bine controlate, serul protejează suficient timp de cel puțin 28 de zile de la prima administrare, dar nu știm exact cât durează această protecție și nici care este tipul de eficacitate.

“În primul rând trebuie înțeleasă diferența dintre eficacitatea și eficiența unui vaccin. Eficacitatea poate fi asemănată cu testarea unei noi mașini în condiții foarte controlate (de laborator), în timp ce eficiența ne spune cum se comportă mașina respectivă în viața reală, unde mai dă într-o groapă neașteptată, mai trece peste un cui pe stradă. Procentul de 90% anunțat ieri pentru vaccinul-candidat se referă la eficacitatea lui, adică la cum se comportă în condiții foarte atent controlate. Apoi, rata respectivă este cea măsurată la 7 zile după administrarea celei de-a doua doze a vaccinului (28 de zile după prima doză) și nu știm încă cum va varia această eficacitate în continuare. Trebuie să așteptăm datele”, a explicat specialistul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Medicul a spus că este incorect în acest moment să facem comparație între eficacitatea vaccinului-candidat anti COVID-19 și celelalte vaccinuri existente, deja funcționale de ani de zile, precum cel anti rujeolă sau variolă.

Și asta pentru că “la primul vorbim încă despre mașina aflată în teste ca de laborator, la celelalte vorbim despre mașini care circulă în lumea reală, pe străzi reale”.

Tipurile de eficacitate a unui vaccin

Medicul Vlad Mixich a explicat că în general, există trei tipuri de eficacitate a unui vaccin, respectiv:
1. Este eficace în a ne proteja împotriva infecției cu coronavirus.
2. Este eficace în a ne proteja împotriva bolii COVID-19.
3. Este eficace în a ne proteja împotriva formei severe a bolii COVID-19.

Potrivit lui Vlad Mixich, varianta 1 este cea mai de dorit, dar în acest moment nu știm exact la care dintre cele trei tipuri de eficacitate se referă pragul de 90% anunțat pentru vaccinul-candidat.

“Există vaccinuri (ca unele vaccinuri gripale) la care s-a observat eficacitate doar împotriva severității bolii, ceea ce înseamnă că virusul este încă transmis la alții. Putem fi liniștiți însă că toate cele trei tipuri sunt măsurate în studiul Pfizer/BioNTech și, mai curând decât credem, vom afla detalii cu privire la rezultate”, a completat specialistul.

Potrivit acestuia, încă un rând de rezultate importante pe care trebuie să le așteptăm sunt cele referitoare la protecția oferită bătrânilor, cea mai vulnerabilă categorie la COVID-19.

“Și în cazul altor vaccinuri, bătrânii sunt mai puțin protejați decât alte categorii. Rămâne și aici să vedem rezultatele vaccinului candidat”, potrivit expertului în sănătate.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.