Vlad Mixich, în conducerea Agenției Europene pentru Sănătate și Siguranță la Locul de Muncă

Vlad Mixich a fost votat în conducerea Agenției Europene pentru Sănătate și Siguranță la Locul de Muncă (EU-OSHA), în calitate de expert independent al Parlamentului European, la propunerea europarlamentarului Dragoș Pîslaru.

„Nu, nu plec din România şi nu, nici nu mă îmbogățesc.  O spun aici pentru că am primit ieri întrebările acestea de mai multe ori. Este, exact cum îi spune şi titulatura oficială, un rol de „expert independent” în board-ul unei importante agenții europene: treabă cu monitorizare, analiză, cu muncă şi explicat ce se întâmplă şi ce propuneri se fac. Impresionat că oamenii din comisia Parlamentului European au avut încredere în mine şi abia aştept să purcedem la ajutat în zona aceasta, că e nevoie mai ales pe la noi, acasă”, a scris Vlad Mixich pe pagina de Facebook.

Vlad Mixich lucrează ca expert în politici de sănătate în mai multe țări europene pentru instituții internaționale și guverne naționale. Totodată, este  directorul Observatorului Român de Sănătate.

El a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și deține un masterat în politici internaționale de sănătate la London School of Economics and Political Science – LSE,  Totodată, în ultimul an a predat și derulat activități de cercetare la Școala de Sănătate Publică a Emory University din Statele Unite, unde a colaborat cu Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC). În trecut, a deținut funcțiile de consilier al ministrului Sănătății și vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului

EU-OSHA este agenția Uniunii Europene care furnizează informații privind sănătatea și securitatea în muncă.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.