Managerilor din sănătate, din România, le lipsește “ cadrul care să ofere competențele educaționale necesare ca să se îmbunătățească și să crească”. Este opinia specialistului în politici de sănătate Vlad Mixich, fost vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a dispozitivelor medicale și fost consilier în Ministerul Sănătății.
„În România nu există niciun program educațional post-universitar, din câte știu eu, dedicat și având o curiculă similară celor din exterior, dedicat managementului spitalicesc. Și ăsta e, de fapt, principalul lucru care lipsește”, a spus el într-un interviu acordat Ro Health Review.
Vlad Mixich a vorbit și despre necesitatea unei echipe de management interdisciplinare. “Medicul în această echipă este esențial. Specialistul în politici de sistem și politici de sănătate este întotdeauna prezent. Statisticianul. Inginerii de sistem – lucru de care, în România, cred că nu știu mai mult de trei spitale care au așa ceva. Evident, economiștii. Dar o echipă de management completă e formată din cel puțin aceste specialități. Oameni cu expertiză. Altfel e ca o mașină care merge, dar cu o roată sau două pe pană”, a subliniat el.
Vă prezentăm mai jos declarațiile lui Vlad Mixich despre managementul în sănătate.
ÎNTREBARE: Cum ați descrie, în ansamblu, situația managementului în domeniul sănătății în România?
VLAD MIXICH: Nu pot să nu plec de la anul în care am lucrat în State și unde am lucrat, în bună parte, în zona asta, în zona de management în sănătate. Mi s-a deschis capul de ce am văzut acolo. Și știu că foarte multă lume zice “Vai, sistemul american medical este atât de prost”. Și aici este o diferență. Sistemul de asigurări de sănătate are mari probleme. Serviciile spitalicești sunt de pe altă lume, de pe altă planetă. Extraordinar de bune. Multe spitale, din cauză că sunt afaceri private, reușesc să își eficientizeze foarte bine activitățile și nu risipesc bani. Nu risipesc bani, nu risipesc timp, sunt foarte atenți la pacient, pentru că pacientul este client, nu este prins captiv în sistem, poate oricând alege să se ducă în altă parte; iar toate aceste trei lucruri practic ridică experiența pacientului sau a familiei pacientului cu sistemul medical foarte mult. Problema la ei e cea legată de plată și prețurile care sunt uriașe ale asigurărilor. Dar la nivel de servicii calitatea e uriașă. Iar principalii responsabili de acești trei piloni și de coordonarea lor sunt managerii. Echipele manageriale, nu doar în spitalele americane, și în spitalele din Vest – lucru care la noi încă nu se înțelege foarte bine – sunt de cele mai multe ori echipe formate din mai mulți oameni cu meserii diferite. Medicul în această echipă este esențial. Specialistul în politici de sistem și politici de sănătate este întotdeauna prezent. Statisticianul. Inginerii de sistem – lucru de care, în România, cred că nu știu mai mult de trei spitale care au așa ceva. Evident, economiștii. Dar o echipă de management completă e formată din cel puțin aceste specialități. Oameni cu expertiză. Altfel e ca o mașină care merge, dar cu o roată sau două pe pană. Și la noi, aici, e o problemă majoră, pentru că fie se înțelege că, dacă ești un chirurg foarte bun sau un internist foarte bun, atunci ești și un manager de spital foarte bun. Nimic mai fals. Sunt meserii total diferite. Evident, poți să fii un medic foarte bun și, în același timp, un manager foarte bun. Dar am convingerea că astfel de cazuri sunt rare, la fel de rare precum e rar să vezi un pictor foarte bun care, în același timp, e și un șofer de curse foarte bun. E nevoie de aptitudini diferite. Și aceasta trebuie să se înțeleagă la noi.
ÎNTREBARE: Ce credeți că le lipsește managerilor din sănătate din România?
VLAD MIXICH: Cred că, în primul rând, la noi lipsește cadrul care să ofere competențele educaționale necesare ca să se îmbunătățească și să crească. Sunt câteva zone de genul acesta. În ultimul timp, mai ales, în ultimii ani, au început să apară. A apărut, de pildă, de curând, nu de foarte mult timp, o conferință națională care se adresează acestui subiect, managementul spitalicesc și farmaco-economie. E încă la început. Ca să zic așa suntem încă puțini. Încăpem toți într-o sală de conferințe nu foarte mare. Dar în România nu există niciun program educațional post-universitar, din câte știu eu, dedicat și având o curiculă similară celor din exterior, dedicat managementului spitalicesc. Și ăsta e, de fapt, principalul lucru care lipsește. Și cel mai important și mai important e competență și numirile pe criterii de competență. Nu sunt absurd, în multe țări numirile pe poziții administrative importante se fac pe criterii politice. Așa este. Și e firesc, până la urmă. Dar niciodată nu vei vedea o persoană lipsită de competențe sau, cum se întâmplă în România, total lipsită de competențe, numită pe o poziție de răspundere, mai ales în sistemul medical, doar pentru că face parte dintr-un partid. Așa ceva e scandalos și se întâmplă în România. Din păcate, la 30 de ani după 1989. Repet, e bine ca un administrator în zona sistemului medical să aibă susținere politică, dar este obligatoriu ca această susținere politică să fie dublată de competențe.
Există foarte multe voci, și publice, și mai puțin publice în sistemul medical, chiar voci importante, care sunt șocate de această atitudine în prezent, de a numi astfel de persoane, cu competențe zero, în astfel de funcții de conducere. Și e șocant, știți de ce? Pentru că, până la umă, e vorba de mine, de dumneavoastră și de pacient. Că sănătatea nu e talk-show la televizor.
