Vlad Voiculescu: S-a putut extinde numărul de paturi ATI cu 190, din care aproape 40 în plus în București

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, marți, la Parlament, că s-a putut extinde numărul de paturi ATI cu 190, din care aproape 40 în plus în București.

Întrebat ce se întâmplă cu locurile de la ATI COVID, pentru că secțiile sunt pline, ministrul Voiculescu a replicat: „Exact asta fac de dimineață până seara. Ieri am avut teleconferință cu spitalele din București și Ilfov, s-a putut extinde numărul de paturi de ATI cu aproape 190 în toată țara, aproape 40 de paturi în București”.

Minsitrul Sănătății a precizat că „este ceea ce se poate în acest moment, dar nu e așa de simplu. Nu e vorba doar de infrastructură, e vorba și de resursa umană”.

Voiculescu a spus că acum sunt „undeva la 1400 de paturi, dar numărul este dinamic”.

„Îmbunătățim raportarea, să știm că paturile raportate de două ori pe zi chiar putem să ne bazăm pe ele. Ne îndreptăm către 1600 de paturi, dar avem limitări cu resursa umană, nu e ceva ce putem schimba de pe o zi pa alta. Personalul medical are nevoie de o gură de aur, de aceea trebuie să respectăm toate regulile”, a mai precizat Voiculescu.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.