Ziua europeană a donării şi transplantului de organe: Peste 35.500 de transplanturi realizate în Europa în 2020

Ziua europeană a donării şi transplantului de organe este marcată anual la 9 octombrie, cu scopul de a sensibiliza populaţia în ceea ce priveşte importanţa donării de organe, ţesuturi şi celule ca modalitate de îmbunătăţire şi salvare a vieţilor.

În 2020, în Europa au fost efectuate 35.529 de transplanturi de organe, în timp ce 43.183 de pacienţi noi au fost adăugaţi pe listele de aşteptare. Acest lucru arată clar că există o lipsă de organe disponibile. Pandemia COVID-19 a perturbat grav programele de donare şi transplant la nivel global; în plus, poate avea un impact negativ asupra numărului de pacienţi care aşteaptă să primească un organ, conform site-ului https://www.edqm.eu/.

Cererea de transplant de organe creşte în întreaga lume, dar nu există suficiente organe disponibile pentru a satisface nevoia. Această lipsă de organe este un factor limitativ în tratarea multor pacienţi cu insuficienţă cronică a organelor şi a condus la un număr mare de pacienţi pe liste de aşteptare. În medie, în fiecare an, 41.000 de pacienţi primesc un transplant şi 48.000 de noi pacienţi sunt înregistraţi pe listele de aşteptare, ceea ce înseamnă aproape şase pacienţi noi adăugaţi la o listă de aşteptare a transplantului în fiecare oră, menţionează site-ul https://www.coe.int/.

Misiunea Direcţiei europene pentru calitatea medicamentelor şi îngrijirea sănătăţii (EDQM) a Consiliului Europei este de a stabili standarde de calitate, siguranţă şi etice pentru donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule pentru domeniul sănătăţii, porivit edqm.eu.

Prin organizarea Zilei europene a donării şi transplantului de organe într-o ţară diferită în fiecare an, EDQM caută nu numai să încurajeze dezbaterea publică şi reflectarea asupra acestui subiect, ci şi să invite comunitatea medicală şi factorii de decizie din toată Europa să se gândească la importanţa acestei terapii de salvare a vieţii. Totodată, această zi reprezintă o ocazie de a onora toţi donatorii de organe şi familiile lor şi de a mulţumi profesioniştilor din domeniul transplantului, a căror muncă ajută la salvarea vieţilor şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii multor oameni.

Ţinând cont de pandemia COVID-19 care afectează toate ţările din întreaga lume şi de incertitudinea continuă legată de organizarea de evenimente publice majore până la sfârşitul anului, EDQM a decis să sărbătorească online Ziua europeană a donării şi transplantului de organe în 2021. În acest an, sloganul Zilei europene a donării şi transplantului de organe este „Just say YES” („Doar spune DA”), precizează edqm.eu.

Cu ocazia Zilei europene a donării şi transplantului de organe, EDQM conduce campania online #JustSayYesEODD. Un singur donator poate salva până la opt vieţi prin donarea de organe şi poate salva sau îmbunătăţi mai mult de 100 de vieţi prin donarea de ţesuturi, precizează site-ulhttps://www.coe.int/.

Ziua europeană a donării şi transplantului de organe a fost marcată pentru prima dată în 1996, la Geneva. Din 1998, Consiliul Europei a organizat în fiecare an evenimente în diferite ţări, pentru a promova informaţii legate de donarea de organe şi transplant, pentru a mobiliza spitalele şi specialiştii în indentificarea potenţialilor donatori ce pot salva vieţi,

Totodată, în această zi sunt organizate acţiuni de conştientizare a cererii tot mai mari de donatori de organe şi ţesuturi, precum şi de a exprima recunoştinţă tuturor donatorilor şi profesioniştilor din domeniul medical pentru contribuţiile lor. În timp ce transplantul de organe este din ce în ce mai folosit ca tratament medical, principalul factor care limitează aplicarea sa rămâne penuria de organe disponibile.

Rinichiul este organul cel mai des transplantat, fiind soluţia salvatoare pentru pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală. În egală măsură, transplantul de ficat, plămâni şi inimă este des practicat. Pancreasul şi intestinul subţire pot fi, de asemenea, transplantate. Toate organele pot fi donate după deces. Donatorii vii pot dona un rinichi şi o parte din ficat, arată site-ul https://www.edqm.eu/.

Cadrul juridic care defineşte standardele pentru transplantul de organe este prevăzut de Directiva 2010/53/UE, denumită şi Directiva europeană privind organele, care stabileşte standardele de calitate şi de siguranţă privind organele. Ea acoperă toate etapele procesului de transplant de la donare, prelevare, testare şi prelucrare până la distribuire. Pentru a sprijini punerea în aplicare a acestui act de bază, Comisia a propus şi adoptat, în strânsă colaborare cu autorităţile naţionale din UE, Directiva de punere în aplicare 2012/25/UE a Comisiei de stabilire a procedurilor de informare pentru schimbul, între statele membre, de organe umane destinate transplantului.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.