Ziua internaţională a conştiinţei, marcată de ONU pe 5 aprilie

Ziua de 5 aprilie marchează Ziua internaţională a conştiinţei – International Day of Conscience (ONU) și urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă.

ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiţii de stabilitate şi bunăstare, de relaţii paşnice şi prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toată lumea, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizaţiile sistemului Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice, să construiască Cultura Păcii cu Dragoste şi Conştiinţă în raport cu cultura sau obiceiuri adecvate ale comunităţilor locale, naţionale şi regionale, inclusiv prin educaţie de calitate şi activităţi de sensibilizare a publicului, favorizând astfel dezvoltarea durabilă, potrivit un.org.

Conceptul de cultură a păcii a apărut în urma Congresului internaţional al UNESCO organizat, în 1989, în Coasta de Fildeş şi care a avut ca temă „Pacea în mintea oamenilor”.

De atunci, promovarea unei culturi a păcii a fost considerată tot mai mult ca un obiectiv demn al comunităţii internaţionale. Conceptul în evoluţie a inspirat activităţi la atât de multe niveluri şi în atâtea regiuni cu participarea deplină a societăţii civile încât cultura păcii a preluat treptat caracteristicile unei mişcări globale.

În cadrul sistemului Naţiunilor Unite, conceptul se regăseşte în Constituţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), adoptată în urmă cu mai bine de 50 de ani. Sarcina construirii unei culturi a păcii necesită acţiuni educaţionale, culturale, sociale şi civice cuprinzătoare, în care fiecare persoană are ceva de învăţat şi ceva de oferit ori de împărtăşit; se adresează tuturor vârstelor şi tuturor grupurilor; pacea nu este doar absenţa diferenţelor şi a conflictelor. Este un proces pozitiv, dinamic, participativ, legat intrinsec de democraţie, justiţie şi dezvoltare pentru toţi prin care se respectă diferenţele, este încurajat dialogul iar conflictele sunt transformate constant prin mijloace non-violente în noi căi de cooperare, potrivit un.org.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.