Ziua Internațională a Femeii 2022. „Egalitatea de gen azi pentru un mâine sustenabil”

Anual, în data de 8 martie, este marcată Ziua Internațională a Femeii. În 2022, această zi se desfășoară sub tema „Egalitatea de gen azi pentru un mâine sustenabil” și face un apel la acțiuni pentru schimbări climatice pentru femei, de către femei.

Femeile și fetele se confruntă cu cele mai mari efecte ale crizei climatice, deoarece aceasta amplifică inegalitățile de gen existente și pune în pericol viața și mijloacele de trai ale femeilor, potrivit UN Women. În întreaga lume, femeile depind mai mult de resursele naturale, dar au mai puțin acces la acestea și, adesea, poartă o responsabilitate disproporționată pentru asigurarea hranei, apei și combustibilului.

Pe măsură ce femeile și fetele poartă povara impactului climatic, ele sunt, de asemenea, esențiale pentru a conduce și a genera schimbări în adaptarea, atenuarea și soluțiile la climă. Fără includerea a jumătate din populația lumii, este puțin probabil ca mâine să se realizeze soluții pentru o planetă sustenabilă și o lume egală între sexe.

În 2021, la Forumul Generaţia Egalităţii a fost lansată Coaliţia pentru acţiunea feministă pentru justiţia climatică, care reuneşte guverne, companii din sectorul privat, sistemul ONU şi societatea civilă pentru asumarea unor angajamente concrete faţă de justiţia climatică. De Ziua internaţională a femeii, Coaliţia ajută la impulsionarea acţiunilor şi investiţiilor globale, cu accent pe finanţarea soluţiilor climatice echitabile de gen, creşterea leadershipului femeilor în economia verde, creşterea rezistenţei femeilor şi fetelor la impactul şi dezastrele climatice şi creşterea utilizării de date privind egalitatea de gen şi climă, potrivit sursei citate.

Prima zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, în data de 28 februarie 1909. Această zi a fost desemnată în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.

Ziua Internaţională a Femeii a fost marcat pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia, ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, în 19 martie 1911.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.