Ziua Internațională de luptă împotriva pneumoniei. Institutul ”Marius Nasta”: Copiii și vârstnicii, riscul cel mai mare de a dezvolta forme severe de pneumonie

Copiii și vârstnicii sunt persoanele cu riscul cel mai mare de a dezvolta forme severe de pneumonie, iar 25 % din cazurile de pneumonie pot evolua cu pleurezie asociată, avertizează specialiștii de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, în contextul Zilei Internaționale de luptă împotriva pneumoniei.

”Pneumonia a fost responsabilă de peste 2,5 milioane de decese in 2019, iar anul 2021 indică date statistice care estimează că decesele secundare afecțiunilor respiratorii sunt peste 6 milioane”, atrag atenția specialiștii.

Potrivit Institutului ”Marius Nasta”, dacă aparent expunerea la agenți infecțioși este direct responsabilă de apariția pneumoniei, datele de la nivel global indică un risc crescut de pneumonie atunci când persoanele vulnerabile sunt expuse la factori poluanți.

”Copiii care trăiesc în zone cu rate de vaccinare în scădere, malnutriți, care cresc în locuințe care folosesc combustibili poluanți pentru gătit și încălzire, sunt deosebit de vulnerabili. Adulții și vârstnici expuși la un aer poluat – cel mai semnificativ din arderea combustibililor fosili – și fumatul sunt, de asemenea, expuși”, subliniază sursa citată.

Simptomele pot varia în funcție de imunitatea pacientului de la febră, tuse, expectoraţii, dispnee şi/sau dureri la nivelul toracelui, la simptome de impregnare infecţioasă – astenie nemotivată, fatigabilitate, transpiraţii nocturne.

Cum prevenim pneumonia?

Potrivit Institului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, pneumonia poate fi prevenită:

  • Utilizând tratament profilactic – de exemplu vaccinarea antipneumococică
  • Reducând expunerea la poluați casnici și externi
  • Acces la servicii medicale pentru toată populația
  • Tratamentul pneumoniei cu medicație recomandată de medic

Ziua Internațională de luptă împotriva pneumoniei este ”ziua în care din 2009 lumea medicală își propune să aducă în atenția publicului ”criza de sănătate personală” prin care trece o persoană bolnavă de pneumonie”, mai transmite Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.