Ziua Mondială a Sănătății, 7 aprilie: „Să construim o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual în data de 7 aprilie, în fiecare an atenția focusându-se pe cateo temă diferită, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra acelei probleme de sănătate.

În anul 2021 tematica Zilei Mondiale a Sănătății este „Să construim o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”.

Ziua Mondială a Sănătății este o inițiativă care celebrează  fondarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ce a avut loc în 1948.

Potrivit OMS, pandemia de COVID-19 a lovit greu toate țările lumii, impactul puternic fiind resimțit în special de comunitățile deja vulnerabile. Peste tot în lume, există oameni, comunități, care au venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație mai slabe, mai puține oportunități de angajare, acces redus la medii sigure, cum ar accesul la apă și sanitație sigură, produse alimentare sigure, servicii de sănătate. Toate aceste elemente conduc la suferințe inutile, la diferite boli care ar putea fi evitate și la decese premature.

Însă, aceste inegalități pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate, potrivit OMS.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, OMS face apel la lideri tuturor statelor să se asigure că toată lumea are condiții de viață și de muncă favorabile sănătății. În același timp, îndeamnă liderii să monitorizeze inechitățile în materie de sănătate și să se asigure că toți oamenii pot accesa servicii de sănătate de calitate atunci când și unde au nevoie de ele.

Totodată, OMS vine cu un îndemn la acțiune pentru fiecare membru al societății:

  • Să lucrăm împreună. Haideți să lucrăm cot la cot: comunitățile și persoanele afectate pentru a aborda cauzele inechităților, a identifica soluții și a le aborda. Cel mai mare impact poate fi obținut atunci când autoritățile și comunitățile lucrează împreună.
  • Să colectăm date fiabile. Livrarea și colectarea datelor din sănătate clasificate în funcție de sex, vârstă, venit, educație, dizabilitate, locație geografică și alte caracteristici necesare vor fi deosebit de utile pentru a evalua inechitatea socială și a lupta cu ea.
  • Să abordăm inechitățile. Cauzele inechităților trebuie abordate, iar investițiile în asistența medicală primară să fie crescute.
  • Să acționăm dincolo de hotarele țării. De exemplu, numai atunci când putem proteja, testa și trata întreaga populație de pe Glob putem pune capăt pandemiei COVID-19. Pe lângă asigurarea unei aprovizionări echitabile cu vaccinuri, teste și tratamente, trebuie să consolidăm mecanismele naționale și internaționale și să construim încrederea și participarea comunității la nivel global.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.