Dr. Raluca Zoițanu: Certificatul verde este singurul care mai poate creşte rata de vaccinare

Medicul de familie dr. Raluca Zoițanu a declarat că certificatul verde este singurul care mai poate creşte extrem de rapid rata de vaccinare anti-COVID.

„Degeaba vom testa 100.000 de persoane pe zi dacă nu vaccinăm minimum 100.000 de persoane pe zi. Da, îi identificăm pe cei infectați şi îi izolăm, să nu răspândească. Dar cu ce îi tratăm pe cei care fac forme grave? Ce facem cu spitalele? Doar vaccinul ajută să nu ajungă oamenii în spital cu forme grave şi să nu moară. Restul sunt poveşti cu antivirale orale noi sau vechi şi pregătiri ale sistemului”, a afirmat dr. Raluca Zoițanu.

În același timp, dr. Raluca Zoițanu a spus că cei vaccinați chiar cu trei doze, poate şi trecuți prin boală, fac forme asimptomatice sau uşoare de COVID-19.

„Nu vorbesc din cărți, ci din ce observ deja de trei săptămâni la pacienții mei şi ai colegilor. Excepțiile sunt rare şi țin de ‘materialul clientului’, dar măcar toată lumea a făcut tot ce a putut să ocrotească. Unul din scopurile vaccinării este să nu ajungi în spital şi să nu mori când totuşi te infectezi. Altul este să oprească transmiterea virusului, dar nu o poate face singur mai ales când, ca orice vaccin, nu este eficient 100%. Dacă ai un guvern care nu face nimic să oprească transmiterea virusului, nici vaccinul nu poate face minuni să oprească transmiterea virusului. Şi să nu te infectezi, vaccinat fiind. Dar te ajută să nu mori”, după cum a afirmai medicul de familie.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.