Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu anunță finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a camerei saline terapeutice destinate pacienților cu afecțiuni respiratorii, în cadrul unității medicale, unde pot fi efectuate ședințe de haloterapie.

Investiția a fost realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Sibiu, valoarea contractului fiind de 149.800 lei cu TVA inclus, iar spațiul are o suprafață de 21 mp și a fost amenajat conform standardelor actuale pentru haloterapie și terapii complementare.

„Viziunea noastră este de a construi un sistem medical care evoluează permanent, nu doar prin infrastructură și tehnologie, ci și prin extinderea și diversificarea serviciilor oferite pacienților. Fiecare pas în această direcție contribuie la creșterea calității vieții și a accesului la îngrijire”, a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

„Ne bucurăm să anunțăm că salina terapeutică este acum funcțională și poate fi utilizată de pacienții noștri. Este un proiect pe care ni l-am dorit tocmai pentru că ne oferă posibilitatea de a completa tratamentele medicale cu metode terapeutice complementare care contribuie la îmbunătățirea confortului respirator și a stării generale de sănătate. Continuăm să investim în dezvoltarea infrastructurii medicale și în diversificarea serviciilor oferite, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament și recuperare”, a transmis managerul spitalului, Cristian Roman.

Directorul medical al spitalului, dr. Lavinia Danciu, a declarat:
„Punerea în funcțiune a camerei saline reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor de recuperare și îngrijire respiratorie oferite în cadrul spitalului nostru. Haloterapia poate aduce beneficii importante pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare, contribuind la îmbunătățirea respirației, fluidificarea secrețiilor bronșice și creșterea confortului respirator. Ne dorim să oferim pacienților acces la un spectru cât mai larg de metode terapeutice complementare, integrate într-un plan de tratament personalizat și adaptat nevoilor fiecăruia”

Reprezentanții spitalului precizează că pacienții cu afecțiuni respiratorii precum astm bronșic, bronșită cronică sau BPOC pot beneficia de ședințe de haloterapie, în baza recomandării medicului curant.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, tratează anual aproximativ 6.000 de pacienți internați în regim de spitalizare continuă și de zi.