Skip to content
Știri: Lucrările la conducta de gaze a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț au fost finalizateNașterea Maicii Domnului, sărbătorită la Bisericuța din curtea SCJU Sibiu prin rugăciune și recunoștință pentru pacienți și cadrele medicaleLucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează cu 9.000 de incluziuni rigide finalizateSpitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț își digitalizează serviciile și le oferă pacienților acces online la datele medicaleSpitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, pe primul loc în județ la gradul de ocupare a paturilor, de 86%Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Recomandările medicului pneumolog pentru protejarea copiilor de bolile respiratoriiPremieră la Spitalul „Victor Gomoiu”: Primul implant auditiv cu transmitere osoasă realizat la copii8 septembrie – Ziua Mondială a Fizio-KinetoterapieiAsociația OncoHelp a dotat cabinetul ORL cu aparatură de ultimă generație pentru depistarea precoce a afecțiunilorCentrul de Excelență NATO pentru Medicină Militară și partenerii americani au discutat noi direcții de cooperarePunctul fix de recoltare a sângelui de la Spitalul Clinic de Urgență București se redeschide pe data de 8 septembrieInvestiții de peste 20,6 milioane de lei în echipamente medicale pentru pacienții cu AVC, la Spitalul Județean CraiovaAl doilea accelerator liniar a fost pus în funcțiune la Spitalul Clinic Județean Mureș pentru tratamente de radioterapieAmbulatoriul Clinic SUUB Chitila a depășit 25.000 de pacienți în cei doi ani de activitateHidroelectrica a organizat a doua campanie de donare de sânge din acest an, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină BucureștiProf. univ. dr. Valeriu Gheorghiță: Cefepimă sau piperacilină-tazobactam în pneumonia cu Pseudomonas aeruginosa? Rezultatele unui nou studiuCentrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”: Recomandările medicului pediatru pentru adaptarea mai ușoară a copiilor la începutul școliiSpitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara: Revenirea copiilor în colectivitate crește riscul de răspândire a virozelor respiratoriiSpitalul Clinic CF Timișoara: Întoarcerea la serviciu după concediu poate fi dificilă pentru unele persoane din cauza „sindromului post vacanță”Prof. univ. dr. Valeriu Gheorghiță: Candida în secrețiile respiratorii. Când este necesar tratamentul antifungic?OMS validează eliminarea rabiei transmise de câini ca problemă de sănătate publică în BhutanArgeș: Screening gratuit pentru cancerul de col uterin pentru femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 de aniServiciul de Ambulanță Județean Teleorman beneficiază de 15 ambulanțe noi, moderne și complet echipateMinisterul Sănătății: Peste un miliard de lei investiți în sănătate prin PNRR, doar în luna augustDNA desfășoară activități procedurale la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” din ConstanțaPrima prelevare de organe din acest an la Arad a fost realizată de la un pacient de 66 de ani aflat în moarte cerebralăIGSU: 1.462 de persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD în ultimele 24 de oreUn rinichi de porc transplantat unui bărbat din SUA a funcționat timp de 271 de zile, un record pentru acest tip de transplantFNPMF, despre e-Sănătatea Mea: Noul portal nu înseamnă renunțarea de mâine la modul actual de lucru, ci doar o completare a acestuiaIncendiu la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, județul Bihor. Planul Roșu de Intervenție a fost activatRomânia a înregistrat 58 de cazuri de West Nile și trei decese în perioada 3 iunie – 2 septembrie 2026, anunță INSPPrimăria Brașov: Copiii cu vârste între 6 și 8 ani pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 aniSpitalul Județean Piatra-Neamț introduce un asistent virtual cu inteligență artificială pentru informarea paciențilorOMS validează eliminarea trahomului ca problemă de sănătate publică în Timorul de EstOradea: A fost depus spre finanțare un proiect european pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescențilorGuvernul României: 25.000 de cereri ROeID, în așteptare pentru accesul în e-SănătateaMeaPremieră medicală la Spitalul Județean Sibiu: Prima procedură DSM-TACE realizată în județTermen prelungit pentru licitația de reabilitare a Pavilionului C17 de la Spitalul Clinic de Psihiatrie SibiuSpitalul Clinic CF Timișoara: Redoarea matinală poate semnala probleme articulareLucrările la Spitalul Regional de Urgență Craiova avansează, iar structura clădirii tehnice a fost finalizatăCompartimentul de Pneumologie Pediatrică: Astmul poate avea o evoluție diferită în cazul copiilor cu obezitateVIDEO Ce medic vrei să devii? Întrebarea adresată absolvenților promoției 2020-2026 a Facultății de Medicină din BucureștiDNA: Doi medici chirurgi de la Spitalul Militar Constanța, cercetați pentru luare de mităInvestiție de 7,84 milioane de lei pentru un sistem ultramodern de preparare a citostaticelor la Spitalul Județean BrașovGalați: Copiii cu autism și familiile lor vor beneficia de servicii integrate prin proiectul WINGS în valoare de peste 7,95 milioane de leiProf. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu: Ulterior acestui examen scris și lucrării de dizertație, toți cei 1.414 absolvenți, vor putea să devină membri ai Colegiului Medicilor din RomâniaPreședinta CMR: Profesia medicală nu se obține cu diploma de medic, ea se construiește cu activitatea din fiecare zi pe care medicii o vor dezvoltaSJU Miercurea-Ciuc: Începerea școlii crește expunerea copiilor la agenți infecțioși; Cum pot fi prevenite virozeleCNAS a lansat portalul eSănătateaMea, acolo unde, pacienții își pot vedea online istoricul medical, rețetele și decontărileSpitalul Municipal Mangalia precizează că nu coordonează Planul Roșu și nu decide direcționarea paciențilorO unitate pentru pacienții cardiaci critici va fi înființată la Spitalul Județean de Urgență Piatra-NeamțSpecialitatea Endocrinologie devine disponibilă în premieră la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” BuhușiDaniela Cîmpean anunță semnarea contractului pentru modernizarea ultimei clădiri cu pacienți nereabilitate de la Spitalul Județean SibiuProf. univ. dr. Oana Săndulescu: De multe ori, protecția pe care o oferă un vaccin ajunge mai departe decât boala pentru care a fost creatDiagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient în stare critică la SJU Arad, cu ajutorul unui aparat performant achiziționat din fonduri europeneOMS ia măsuri pentru extinderea accesului copiilor cu anemie falciformă la tratamente salvatoare de viețiSJU Miercurea Ciuc: Pacienții din UPU pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire pe un ecran instalat în unitateDeputatul Bogdan Trif susține că Sibiul a pierdut 200 de milioane de euro din PNRR pentru proiectul noului spital județeanSolidaritatea Sanitară anunță că platforma e-Sănătatea Mea este disponibilă de astăzi pentru paciențiSpitalul Clinic CF Timișoara: Cele mai multe chisturi ovariene sunt benigne şi dispar fără tratament sau intervenţie chirurgicalăA murit prof. univ. dr. Laurențiu Mogoantă, profesor emerit al UMF Craiova și membru de onoare al Academiei de Științe MedicalePrimul Departament de Radioterapie Pediatrică dintr-un spital de stat din România funcţionează la Spitalul Marie S. CurieAsociația OncoHelp organizează o șaptea ediție a crosului pentru achiziția unor echipamente de radioterapieINSP: 35.736 de cazuri de rujeolă şi 30 de decese în România în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2025CNAS: Precizări privind utilizarea CEAS/CEI în sistemul asigurărilor sociale de sănătateNoul Centru Chirurgical Cardiovascular de la Târgu Mureș, recepționat în urma unei investiții de peste 150 de milioane de euroINS: Sistemul naţional al îngrijirilor de sănătate a înregistrat, în 2024, cheltuieli curente de 108,3 miliarde lei, în creştere cu 18,3% faţă de anul 2023.Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, moderator la ESC Congress 2026 – Congresul Societății Europene de CardiologieBolojan: Am început cu un buget din PNRR pe zona de sănătate de peste două miliarde de euro şi prin reduceri succesive am ajuns la puţin peste un miliardCNAS: Aplicațiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin eSănătateaMeaPremierul interimar Ilie Bolojan: Medicina de calitate nu se poate face fără investiții și fără dotăriCentrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj, finalizat și recepționatDetaliile oficiale privind examenul de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, publicate de Ministerul SănătățiiÎncep lucrările de renovare a Centrului de Recuperare și Dezvoltare Timpurie din Sânmartin, investiție de 61 de milioane de leiSpitalul Sf. Pantelimon, primul spital public din România dotat cu platforma laser LumeSeal pentru tratarea varicelorRogobete: Cer public demisia (sau demiterea) președintelui CNAS! Accesul la medicamente nu este o „falsă criză!FSSR: În cadrul negocierilor, ne-a fost prezentată în mod repetat intenția de a anula finanțarea influențelor salariale și a trece la finanțarea spitalelor doar pe baza serviciilor medicalePacientă pediatrică cu tumoră la nivelul glandei parotide, operată prin abord FaceLift la Spitalul Sf. ConstantinSpitalul Județean de Urgență Ploiești avertizează: Respectul este o obligație reciprocă. Violența are consecințe legaleSpitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași: Chiar și un accident aparent minor poate provoca un traumatism cranianINSP: România cheltuiește 24 de euro pe locuitor pentru prevenție, față de 202 de euro în UESpitalul Municipal Timișoara a pus în funcțiune un aparat PET-CT pentru pacienții oncologici și hematologiciMinisterul Sănătății invită pacienții și specialiștii să participe la un studiu european privind prețul și rambursarea medicamentelorPacient cu arsuri, transferat la un spital din Belgia printr-o misiune umanitară a Bazei 90 Transport Aerian OtopeniSindicatul Național Forța Legii critică noua Lege a salarizării pentru limitarea sporurilor și eliminarea indemnizației de hranăCaravana cu Medici a evaluat peste 130 de pacienți în județul Vaslui, iar screeningul a depistat numeroase cazuri de hipertensiune și dislipidemieSpitalul Județean de Urgență Buzău: Temperaturile ridicate, urmate de perioade ploioase, pot favoriza apariția și răspândirea virusului West NileParcarea supraetajată cu peste 460 de locuri de la SJU Galați a fost dată în folosință; proiectul include și un heliport SMURDDoi copii de doar doi ani, operați pentru corectarea unor malformații congenitale la Spitalul Sf. ConstantinPeste 4.400 de persoane au primit asistență medicală de la echipajele SMURD în ultimele 72 de oreSanitas Constanța respinge categoric legea salarizării și cere factorilor politici să nu o susțină în forma actualăCaravana cu Medici: 56 de cazuri de obezitate și 44 de cazuri de prediabet, identificate la ZorleniFSSR: Angajații din sănătate, chemați să decidă asupra proiectului legii salarizăriiINSP: 34 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România, dintre care două persoane au decedat, în perioada 3 iunie–20 august 2026Studiul ASSMB: Măsurile recomandate pentru prevenirea obezității la copii și adolescențiStudiu ASSMB: Indicii de greutate mare și foarte mare ajung la 45,80% în rândul băieților de clasa a VIII-aAmbulatoriul Spitalului Orășenesc Corabia, dotat cu echipamente moderne pentru diagnostic și recuperareExcesul ponderal crește odată cu vârsta, ajungând la 37,23% în rândul fetelor și la 43,30% în rândul băieților de clasa a XII-aRaportul privind greutatea și înălțimea copiilor din București arată că 26,96% dintre aceștia prezintă exces ponderal, avertizează administratorul public al CapitaleiCNAS consideră „imperios necesară” schimbarea normelor legale de stabilire a prețurilor medicamentelor și de includere a acestora pe lista de compensare
8, September 2026
Ro Health Review

Știri din domeniul sănătății!

  • Știri
  • Editoriale
  • Evenimente Medicale
  • Science&Tech
  • Pharma
  • Video
  • Or check our Popular Categories...
    112accident vascular cerebralacupuncturăAgenția Națională de TransplantALIAangiografAPCRautismAVC
  • Despre Noi:

    Proiect editorial cu conținut high-quality, care aduce o abordare nouă și aplicată a sistemului de sănătate din România, urmărind analiza strategiilor de sănătate și politica sanitară și identificarea celor mai bune soluții în acest sens.

    Contact Info

    • Alexandru Moruzzi, nr 9C, Bucharest, Romania
    • 031 710 8801
    • editor@sanatateapress.ro
    Scriene un mesaj

  1. Home
  2. Rogobete: Medicii rezidenți, în perioada de pregătire în specialitate, vor fi incluși obligatoriu în linia de gardă
Rogobete: Medicii rezidenți, în perioada de pregătire în specialitate, vor fi incluși obligatoriu în linia de gardă
  • Mateescu CristiMateescu Cristi
  • Știri
  • April 10, 2026
  • 959 views
Rogobete: Medicii rezidenți, în perioada de pregătire în specialitate, vor fi incluși obligatoriu în linia de gardă

Medicii rezidenți, în perioada de pregătire în specialitate, vor fi incluși obligatoriu în linia de gardă, în unitatea sanitară în care efectuează stagiul, dublând…

Continuã sã citești...

Explore Topics

  • Editoriale
  • Evenimente Medicale
  • Live Video
  • Pharma
  • Science&Tech
  • Servicii medicale
  • Știri
  • Uncategorized
  • Video

Tag Clouds

COVID-19 gardă gripă medicină medici rezidenți pediatrie prelevare de organe prof. dr. Mihai Craiu rezidenți SCImago Institutions Rankings (SIR) semne AVC transplant UMFCD UMF „Carol Davila” VSR

Citeste si despre:

Știri

Lucrările la conducta de gaze a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț au fost finalizate

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 55 views
Lucrările la conducta de gaze a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț au fost finalizate
Știri

Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită la Bisericuța din curtea SCJU Sibiu prin rugăciune și recunoștință pentru pacienți și cadrele medicale

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 71 views

Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează cu 9.000 de incluziuni rigide finalizate

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 90 views

Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț își digitalizează serviciile și le oferă pacienților acces online la datele medicale

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 99 views

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, pe primul loc în județ la gradul de ocupare a paturilor, de 86%

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 147 views

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Recomandările medicului pneumolog pentru protejarea copiilor de bolile respiratorii

  • By Briana Teodorescu
  • September 8, 2026
  • 102 views
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Recomandările medicului pneumolog pentru protejarea copiilor de bolile respiratorii

Despre Noi

Ro Health Review Strategies, Economics & More este un proiect editorial cu conținut HIGH-QUALITY, lansat de Sănătatea Press Group, care își propune să ofere o abordare nouă și completă a dimensiunii strategice, de management și economice a sistemului de sănătate din România.

  • Sănătatea Press Group
Trimite email

Linkuri Utile

  • Știri
  • Editoriale
  • Evenimente Medicale
  • Science&Tech
  • Pharma
  • Video

Taguri Evidențiate

gardă gripă medici rezidenți pediatrie prelevare de organe prof. dr. Mihai Craiu rezidenți semne AVC

Postari Recente

  • Lucrările la conducta de gaze a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț au fost finalizate
    by Briana Teodorescu
    8, September 2026
  • Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită la Bisericuța din curtea SCJU Sibiu prin rugăciune și recunoștință pentru pacienți și cadrele medicale
    by Briana Teodorescu
    8, September 2026
  • Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează cu 9.000 de incluziuni rigide finalizate
    by Briana Teodorescu
    8, September 2026
Copyright © 2026 Ro Health Review | Powered by Sănătatea Press Group