Viitorii părinți au acces la o nouă ediție a programului „Școala Părinților”, organizat de Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), un demers medical și educațional dedicat informării corecte privind sarcina, nașterea și îngrijirea nou-născutului. Cursurile de puericultură continuă în mod gratuit, iar următoarea sesiune este programată pentru data de 13 iulie 2026.

Programul este susținut de medicii spitalului și oferă viitorilor părinți informații medicale esențiale, sfaturi practice și prezentări aplicate despre etapele sarcinii, naștere și perioada postnatală. Cursurile sunt organizate o dată pe lună și sunt gratuite.

Temele abordate în cadrul sesiunilor includ:

  • Dezvoltarea fătului în viața intrauterină (detaliată pe trimestre de sarcină);
  • Enumerarea analizelor/investigațiilor uzuale;
    • Simptomele care indică anunțarea de urgență a medicului curant și prezentarea la Camera de Gardă;
  • Igiena în sarcină și lăuzie;
  • Activitatea fizică în sarcină;
  • Anxietățile gravidei și depresia postpartum;
  • Regimul alimentar în sarcină;
  • Simptomele care anunță nașterea;
  • Nașterea naturală (mecanismul travaliului și expulzia exemplificată cu ajutorul materialelor didactice și manechinelor);
  • Cezariana (pregătirea pre-post/operatorie);
  • Analgezia la naștere;
  • Lăuzia imediată;
  • Recuperarea postnatală;
  • Promovarea alăptării (avantajele alăptării pentru copil și mamă, compoziția laptelui, poziții de alăptat, dieta pe timpul alăptării);
  • Îngrijirea nou-născutului (băița nou-născutului, masajul, schimbatul scutecelor, somnul nou-născutului în funcție de luni);
  • Primele progrese în dezvoltarea bebelușului (pe luni);
  • Vaccinările;
  • Diversificarea alimentației.

La finalul cursurilor, participanții primesc un atestat de absolvire conform Legii 210/1999. Conform art. 4: “În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat se majorează cu 5 zile lucrătoare”, astfel că în total vor fi 15 zile lucrătoare.