Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, împreună cu Institutul Oncologic „Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Institutul Regional de Oncologie Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, precum și alte instituții medicale și academice din România, participă la proiectul național DARIA pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân.

Proiectul „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA” a fost lansat la 11 iunie 2026, în cadrul unui eveniment desfășurat la București, în prezența partenerilor instituționali.

În cadrul proiectului, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești are rol de Centru Regional de Screening pentru Regiunea Sud-Muntenia.

Principalele obiective ale proiectului DARIA:
• Asigurarea accesului gratuit la servicii de screening pentru 119.000 de femei, dintre care 107.000 provin din regiunile mai puțin dezvoltate ale României;
• Înființarea și dotarea a cinci centre regionale de prevenție, precum și utilizarea unor unități mobile pentru facilitarea accesului la screening în comunitățile izolate sau greu accesibile;
• Formarea și instruirea a 592 de profesioniști din domeniul medical, inclusiv radiologi, medici de familie, anatomopatologi, tehnicieni, psihologi și mediatori sanitari;
• Derularea unei ample campanii naționale de informare și educare privind importanța depistării precoce a cancerului de sân;
• Dezvoltarea unui registru electronic unic interoperabil și implementarea unor protocoale standardizate pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității serviciilor de screening.
Impactul așteptat al proiectului
Prin intermediul proiectului DARIA, se urmărește:
• Implementarea unui Program Național de Screening pentru cancerul de sân;
• Consolidarea capacității instituțiilor medicale de a identifica precoce această afecțiune;
• Creșterea accesului populației eligibile la servicii moderne de prevenție și diagnostic;
• Dezvoltarea colaborării multidisciplinare în procesul de diagnostic și tratament;
• Informarea și implicarea activă a grupurilor vulnerabile în programele de screening.

În total, peste 149.000 de femei vor fi informate și mobilizate, iar 119.000 vor beneficia gratuit de investigații mamografice.

Valoarea totală a proiectului este de 261.263.760,67 lei, finanțarea fiind asigurată din Fondul Social European Plus și bugetul de stat.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 48 de luni, între 29 decembrie 2024 și 31 decembrie 2029.