80 de tineri medici diabetologi din întreaga țară participă, în perioada 3–5 iulie 2026, la nextGenDIAB – Sesiunea de vară a Tinerilor Medici Diabetologi, un proiect educațional, dedicat dezvoltării profesionale a noii generații de specialiști.
Cu accent pe știință și interactivitate, evenimentul propune un format modern de învățare, bazat pe dialog, schimb de experiență și aplicabilitatea practică a celor mai recente inovații în managementul diabetului zaharat.
Participanții vor lua parte la sesiuni interactive, având oportunitatea de a dezbate provocările actuale din practica clinică.
Programul științific este construit astfel încât să încurajeze implicarea activă a tinerilor medici, schimbul de idei și colaborarea între generații.
Coordonatorii acestei ediții sunt prof. dr. Bogdan Timar, conf. dr. Anca Pantea Stoian, prof. dr. Mihaela Vladu, conf. dr. Mihaela Popoviciu.
„Dacă ne gândim la nextGenDIAB, vorbim despre un eveniment cu adevărat special și important. Este locul în care tânăra generație de diabetologi vine în prim-plan și ne prezintă cele mai noi informații din punct de vedere științific, aplicabilitatea lor în practica medicală și, mai ales, direcțiile de viitor ale diabetologiei din România. Este un moment aparte, în care schimbăm, simbolic, rolurile. Colegii noștri tineri – de cele mai multe ori medici rezidenți în diabet, nutriție și boli metabolice – sunt cei care urcă la pupitru și împărtășesc cu noi informații de actualitate și perspectivele lor asupra domeniului. Dacă până acum noi eram cei obișnuiți să susținem aceste prezentări, la nextGenDIAB ei sunt cei aflați în centrul atenției”, a precizat prof. dr. Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), coordonator al ediției din acest an a nextGenDIAB.
Prof. univ. dr. Bogdan Timar a subliniat că viitorul diabetologiei românești se construiește prin competență, colaborare și încrederea acordată noii generații de medici.
„La nextGenDIAB, tinerii colegi preiau ștafeta manifestării științifice: ei sunt cei care prezintă, provoacă dialogul și conturează ideile noi, iar noi, cei cu mai multă experiență, avem privilegiul de a fi în sală, de a-i asculta și de a le susține parcursul profesional. Mă bucur să coordonez acest proiect alături de un grup de lideri academici ai diabetologiei românești, într-un demers dedicat formării viitorilor lideri ai specialității noastre”, a afirmat președintele SRDNBM.
Evenimentul se desfășoară sub egida Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Managementul manifestării este asigurat de Sănătatea Press Group.







