Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a asigurat funcţionarea serviciilor medicale esenţiale în perioada grevei generale din sistemul sanitar, aproximativ 700 de pacienţi internaţi beneficiind în continuare de tratament, supraveghere şi îngrijiri medicale. În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, salută aprobarea memorandumului care permite deblocarea angajărilor în spitale, considerând măsura necesară pentru reducerea deficitului de personal.

„Dragi băcăuani,

În această săptămână am urmărit îndeaproape activitatea din Spitalul Județean de Urgență Bacău, în contextul grevei generale din sistemul sanitar. Am fost în permanentă legătură cu conducerea spitalului, prin discuții telefonice, informări solicitate și vizite de lucru, pentru a mă asigura că serviciile medicale esențiale sunt asigurate”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

Informările primite de preşedintele CJ Bacău au arătat că măsurile organizatorice adoptate la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău au permis menţinerea activităţii structurilor medicale critice, fără întreruperi.

„Informările primite au arătat că măsurile organizatorice adoptate au permis funcționarea fără întrerupere a serviciilor critice: Unitatea de Primiri Urgențe, ATI, blocul de nașteri, dializa, laboratoarele, imagistica, farmacia și toate celelalte structuri indispensabile. În această săptămână, aproximativ 700 de pacienți internați au beneficiat în mod continuu de tratament, supraveghere și îngrijiri medicale, iar consultațiile și intervențiile care nu reprezentau urgențe au fost reprogramate doar acolo unde acest lucru a fost necesar”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

Cristina Breahnă-Pravăț a apreciat modul în care personalul medical şi echipa de management a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău au gestionat perioada grevei, subliniind menţinerea echilibrului între dreptul la protest şi protejarea pacienţilor.

„Apreciez modul în care au înțeles să facă “grevă” medicii, asistenții medicali, infirmierii, personalul auxiliar și mulțumesc echipei de management a Spitalului Județean de Urgență Bacău pentru profesionalismul și responsabilitatea de care au dat dovadă într-o perioadă dificilă. Respectarea dreptului la grevă și, în același timp, protejarea pacienților au demonstrat că dialogul și responsabilitatea pot merge împreună”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

La nivel naţional, preşedintele CJ Bacău a salutat aprobarea memorandumului şi modificările legislative care permit deblocarea angajărilor în spitale, inclusiv în unităţile sanitare aflate în subordinea autorităţilor publice locale.

„În același timp, la nivel național a fost făcut un pas important pentru sistemul de sănătate. Salut aprobarea memorandumului și susținerea modificărilor legislative care permit deblocarea angajărilor în spitale, inclusiv în unitățile sanitare aflate în subordinea autorităților publice locale. Apreciez faptul că ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a pus, în sfârșit, pe masa Guvernului și a Parlamentului această soluție atât de necesară pentru ocuparea posturilor vacante și reducerea deficitului de personal din sistemul sanitar, despre care am discutat personal cu domnul ministru de mai multe ori”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

Potrivit acesteia, deblocarea posturilor reprezintă o măsură importantă pentru spitalele din judeţul Bacău, prin posibilitatea atragerii de noi medici, asistenţi medicali şi profesionişti în domeniul sanitar.

„Pentru spitalele din județul Bacău, această măsură este una esențială. Deblocarea posturilor, chiar și parțială, înseamnă mai mulți medici, mai mulți asistenți medicali și mai mulți profesioniști care să răspundă nevoilor pacienților și să reducă presiunea asupra personalului existent. Comunitățile noastre au nevoie de un sistem medical puternic și bine pregătit”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău a subliniat că sunt necesare în continuare măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar şi pentru creşterea calităţii serviciilor medicale.

„Sunt conștientă că în sistemul de sănătate mai sunt multe lucruri de reparat. Dar cred că doar prin responsabilitate, dialog și decizii asumate de toți cei care au puterea de a schimba lucrurile – indiferent de nivelul administrativ sau de apartenența politică – vom reuși să construim un sistem medical mai eficient, mai echitabil și mai aproape de oameni. Pacienții trebuie să rămână întotdeauna în centrul tuturor deciziilor noastre!”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.