sursa foto: Ministerul Sănătății
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a fost recepționat, în urma unei investiții de peste 150 de milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Ministerul Sănătății.
Cu o suprafață de aproape 19.400 de metri pătrați, noua clădire reunește într-un singur centru funcțiuni medicale care până în prezent erau dispersate în mai multe spații ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
219 paturi și patru săli de operație
Centrul Chirurgical Cardiovascular dispune de 219 paturi, dintre care 214 pentru spitalizare continuă și cinci pentru spitalizare de zi. Infrastructura include un bloc operator cu patru săli de operație, dintre care una hibridă, precum și o unitate de terapie intensivă.
În aceeași clădire vor funcționa structuri de cardiologie și chirurgie cardiovasculară, cardiologie pediatrică, laboratoare moderne și servicii de imagistică, alături de unitatea de sterilizare, farmacie și celelalte funcțiuni necesare activității unui centru medical de înaltă performanță.
Potrivit Ministerul Sănătății, concentrarea acestor servicii într-un singur spațiu va permite o mai bună organizare a circuitelor medicale și va oferi condiții moderne atât pacienților, cât și profesioniștilor din sănătate.
„Valoarea unei investiții în sănătate nu se măsoară doar în metri pătrați, număr de paturi sau valoarea contractului, ci în rezultate concrete pentru pacienți. Adevărata măsură a acestei investiții va fi dată de numărul de pacienți tratați, de viețile salvate, de intervențiile realizate cu succes și de încrederea pe care oamenii o vor avea atunci când vor intra pe ușa acestui spital”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Acces la servicii cardiovasculare complexe
Noul centru va crește capacitatea de acordare a serviciilor medicale cardiovasculare complexe pentru pacienții din județul Mureș și din întreaga regiune, dar și pentru bolnavii trimiși din alte zone ale țării.
Copiii cu afecțiuni cardiace grave, pacienții care necesită intervenții de chirurgie cardiovasculară și bolnavii aflați în stare critică vor putea beneficia de servicii medicale într-o infrastructură modernă.
Minjsterul Sănătății precizează că Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș are o tradiție importantă în medicina cardiovasculară din România, iar noua investiție creează infrastructura necesară pentru continuarea și dezvoltarea activității sale.
„Nu putem vorbi despre un sistem de sănătate modern fără să vorbim despre infrastructură modernă. Nu putem cere medicilor să facă performanță în condiții de secol trecut și nu putem accepta ca pacientul român să fie nevoit să plece din țară pentru că în România nu există condițiile necesare pentru tratamentul de care are nevoie”, a mai declarat ministrul interimar al Sănătății.







