Ziua Mondială a Fizio-Kinetoterapiei este marcată pe 8 septembrie, o zi dedicată specialiștilor implicați în recuperarea pacienților, potrivit informațiilor transmise de Ana Janai, kinetoterapeut în cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara.

Pentru mulți pacienți, recuperarea medicală înseamnă recâștigarea treptată a mobilității, echilibrului și forței musculare, printr-un program adaptat fiecărui caz, explică Ana Janai.

La Spitalul Clinic CF Timișoara, kinetoterapia completează tratamentul pacienților internați în secțiile de Neurologie și Recuperare Cardiovasculară, precum și al celor din Medicina Internă și Ortopedie.

Programul de recuperare este stabilit în funcție de tipul afecțiunii, vârsta pacientului, mobilitate, forța musculară și capacitatea de a face efort, arată kinetoterapeutul.

Unitatea medicală dispune de un aparat multifuncțional BTL, care permite realizarea mai multor tipuri de proceduri. În funcție de indicația medicală, acestea pot fi utilizate pentru reducerea durerii și a inflamației, stimularea circulației locale și susținerea procesului de recuperare.

Kinetoterapia presupune exerciții alese și adaptate în funcție de afecțiunea și posibilitățile fiecărui pacient. Sala de kinetoterapie este dotată cu biciclete staționare, stepper, spaliere, saltele pentru exercițiile la sol, gantere, benzi elastice și mingi pentru exerciții.

Obiectivele recuperării diferă de la un pacient la altul și pot include recâștigarea mobilității unei articulații, creșterea forței musculare, reeducarea mersului și a echilibrului sau creșterea treptată a toleranței la efort, potrivit Anei Janai.

„Recuperarea medicală nu se întâmplă peste noapte. Înseamnă exerciții repetate, răbdare, perseverență și, uneori, pași mici”, subliniază kinetoterapeutul.