Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad va efectua sâmbătă, 31 octombrie, mamografii și ecografii mamare, timp de 12 ore, pentru a răspunde cererii ridicate pentru aceste investigații, potrivit unui anunț publicat de unitatea medicală.
Investigațiile vor avea loc între orele 08:00 și 20:00 și vor fi realizate de dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală, împreună cu asistenta medicală licențiată Csilla Andraș, exclusiv pe bază de programare telefonică, informează Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Decizia de a suplimenta programul cu o zi în afara orelor obișnuite de lucru a fost luată în contextul Lunii de conștientizare și prevenire a cancerului de sân, dar și al numărului mare de solicitări. Potrivit conducerii spitalului, toate locurile disponibile în programul normal sunt ocupate pentru următoarele două luni și jumătate, iar lista de programări pentru investigațiile mamare este plină până la sfârșitul anului.
„Ne dorim să efectuăm examinări mamare de control sau în scop preventiv la cât mai multe femei, însă avem un număr limitat de locuri. Tocmai de aceea ne-am gândit că o zi suplimentară, în afara programului de lucru ar fi binevenită”, a declarat dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală, potrivit comunicatului spitalului.
Investigațiile sunt decontate
Ecografiile mamare și mamografiile sunt decontate, iar pacientele trebuie să prezinte un bilet de trimitere emis de medicul de familie sau de un medic specialist, cardul de sănătate și cartea de identitate, precizează unitatea medicală.
Programările sunt obligatorii și se fac telefonic, deoarece locurile sunt limitate, iar o investigație durează aproximativ 20 de minute.
Campania din luna octombrie pune accent pe depistarea precoce a cancerului de sân, prin efectuarea investigațiilor de screening în cazul femeilor fără simptome și prin consult medical prompt atunci când apar modificări la nivelul sânilor, potrivit anunțului spitalului.
„Nu amânați controlul medical! Prevenția și depistarea timpurie a unei afecțiuni medicale salvează vieți!”, transmit reprezentanții unității medicale.








