Amenințările, agresiunile fizice și intimidările împotriva personalului medical și auxiliar sanitar pot atrage răspunderea penală, în condițiile prevăzute de lege, transmite Spitalul Județean de Urgență Ploiești, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Ce prevede legislația?
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății – art. 652 incriminează fapte precum amenințarea, lovirea sau alte violențe și vătămarea corporală săvârșite împotriva personalului medical, auxiliar sanitar și a personalului nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice sau private de asistență medicală, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În funcție de faptă, sunt prevăzute pedepse cu închisoarea sau amenda.
- Codul penal – art. 193 și art. 206, după caz, reglementează infracțiunile de lovire sau alte violențe, respectiv amenințare. Încadrarea juridică depinde de împrejurările concrete ale faptei.
- Art. 257 din Codul penal – Ultrajul poate fi aplicabil în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile legale specifice acestei infracțiuni.
Personalul medical și auxiliar sanitar își desfășoară activitatea pentru protejarea sănătății și salvarea vieților, iar amenințările, agresiunile fizice și intimidările nu își au locul într-o unitate sanitară.
„Stop abuzurilor împotriva cadrelor medicale! Respectul nu este opțional! Violența nu este o soluție!”, transmite Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
ATENȚIE! Amenințarea și agresiunea fizică împotriva personalului medical, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, pot constitui fapte penale. Jignirile și comportamentul agresiv trebuie tratate cu seriozitate, iar încadrarea juridică se stabilește în funcție de circumstanțe.
“Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești susține un mediu sigur pentru pacienți și personalul medical.
Solicităm tuturor pacienților și aparținătorilor să manifeste respect, calm și cooperare față de personalul medical.
Fără amenințări. Fără agresiuni. Fără violență.
Respectați oamenii care au grijă de sănătatea dumneavoastră!”, atrag atenția reprezentanții unității medicale.







