Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a înregistrat, în perioada ianuarie–septembrie 2026, cel mai mare număr de pacienți tratați prin proceduri de revascularizare la nivel național, respectiv 490 de persoane care au beneficiat de tromboliză și/sau trombectomie, potrivit unei postări publicate de unitatea medicală pe pagina sa de Facebook.

Informația a fost transmisă în contextul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată pe 29 octombrie, când proiectul FOCUS AVC a atras atenția asupra importanței recunoașterii rapide a simptomelor și a intervenției medicale fără întârziere.

„Every M1nute Counts” – „Fiecare minut contează!” este mesajul campaniei din acest an, care folosește și îndemnul #ActFAST – Acționează rapid.

Managerul proiectului, prof. dr. Cristina Tiu, a subliniat importanța pregătirii personalului medical și a colaborării în îngrijirea pacienților cu AVC.

„În lupta împotriva AVC, fiecare minut contează, iar pregătirea echipelor medicale poate face diferența în evoluția pacientului. Prin proiectul FOCUS AVC, contribuim la îmbunătățirea îngrijirii pacienților prin formare profesională, instrumente de lucru și o abordare integrată a intervenției medicale. Până în prezent, 773 de medici și asistenți medicali din serviciile de Ambulanță/SMURD, UPU și secțiile de Neurologie au participat la activitățile de formare. Totodată, au fost tipărite cele patru ghiduri de practică medicală dedicate îngrijirii pacientului cu AVC. De Ziua Mondială a AVC, reafirmăm angajamentul nostru pentru dezvoltarea competențelor profesionale și îmbunătățirea calității îngrijirii.Prin formare continuă și colaborare, devenim mai buni pentru pacienții noștri!”, a transmis prof. dr. Cristina Tiu, potrivit postării publicate de proiectul FOCUS AVC.

În încheierea mesajului dedicat Zilei Mondiale a AVC, proiectul a reiterat importanța reacției rapide în cazul apariției simptomelor: „Fiecare minut contează! Recunoaște simptomele. Acționează rapid. Timpul înseamnă creier”, se arată în aceeași postare.