Centrul de Medicină Legală din Republica Moldova a semnat un acord de colaborare cu Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, prin care cele două instituții își propun să dezvolte cooperarea profesională și științifică, să îmbunătățească pregătirea specialiștilor și să contribuie la creșterea calității expertizelor medico-legale.

Acordul reprezintă al doilea parteneriat de acest fel încheiat de Centrul de Medicină Legală din Republica Moldova cu o instituție de medicină legală din România și creează premise pentru intensificarea schimburilor profesionale dintre cele două țări.

Colaborarea prevede schimburi de experiență, organizarea instruirilor comune, dezvoltarea competențelor profesionale, realizarea unor activități științifice comune și armonizarea practicilor medico-legale.

Pentru Centrul de Medicină Legală din Republica Moldova, parteneriatul are o importanță deosebită, întrucât poate contribui la modernizarea activității instituției, la creșterea calității expertizelor și la apropierea practicilor medico-legale de standardele europene.

“Adresăm sincere mulțumiri conducerii și colectivului Institutului de Medicină Legală Târgu Mureș, în mod deosebit doamnei Prof. Univ. Dr. Carmen-Corina Radu, pentru deschidere, încredere și disponibilitatea de a dezvolta împreună această colaborare. Ne exprimăm convingerea că acest parteneriat va deveni unul durabil și va genera proiecte, schimburi profesionale și inițiative comune valoroase pentru dezvoltarea medicinei legale din ambele țări”, transmit reprezentanții Centrului de Medicină Legală din Republica Moldova.