Medicii rezidenți din anii I, II și III efectuează frecvent între patru și șase gărzi pe lună fără să fie remunerați pentru această activitate, situație pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că dorește să o schimbe. Includerea rezidenților în mecanismul de plată a gărzilor și actualizarea tarifelor la nivelul salarial din 2026 reprezintă principalele sale priorități în reorganizarea sistemului de gărzi.

„Medicul rezident nu este anexa profesorului și nici apendicele medicului primar! Este medic, este membru al echipei medicale și merită respect, susținere și o remunerație corectă pentru munca depusă!

Vreau să fiu foarte clar și spun acest lucru ferm, pentru că știu că sunt persoane care trebuie să îl audă!

În România, medicii rezidenți din anii I, II și III efectuează frecvent 4, 5 sau chiar 6 gărzi pe lună, fără să fie plătiți pentru această muncă.

Acest lucru trebuie să se schimbe!

Un medic rezident nu este o anexă a nimănui. Este un profesionist aflat în formare, care își asumă responsabilități, participă la îngrijirea pacienților și contribuie la funcționarea spitalelor. Are nevoie de îndrumare, de sprijin și, mai ales, de respect”, a transmis Alexandru Rogobete într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a indicat includerea medicilor rezidenți în plata gărzilor drept prima prioritate a reformei pe care o are în vedere.

„De aceea, prima mea prioritate în reorganizarea sistemului de gărzi este includerea medicilor rezidenți în mecanismul de plată a gărzilor efectuate.

A doua prioritate este actualizarea tarifului de gardă la nivelul salarial al anului 2026.

Nu putem accepta ca, în anul 2026, gărzile medicilor să fie plătite în continuare pe baza unor salarii de referință din 2018. Este una dintre cele mai mari inechități din sistemul de sănătate și trebuie corectată”, a precizat ministrul Sănătății.

În încheierea mesajului, Alexandru Rogobete a vorbit despre importanța recunoașterii muncii personalului medical și despre sprijinul acordat medicilor aflați la început de carieră.

„Respectul pentru personalul medical nu se declară. Se demonstrează prin decizii concrete!

Iar medicii tineri trebuie să știe că au în mine un partener care le respectă munca și le susține drepturile”, a transmis ministrul.